Vosganian: Romania trebuie sa extinda programul nuclear, in ciuda scaderii consumului de energie

Miercuri, 15 Mai 2013, ora 11:21
1410 citiri
Vosganian: Romania trebuie sa extinda programul nuclear, in ciuda scaderii consumului de energie

Romania trebuie sa isi extinsa programul nuclear, chiar daca se confrunta cu o scadere a consumului de energie si a preturilor pe OPCOM, in conditiile in care compensarea resurselor de gaze din bazinul Marii Negre nu este inca certa la nivelul eficientei extractiei, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, miercuri, la o conferinta pe tema energiei nucleare.

"Exista voci care spun ca Romania nu ar avea nevoie sa-si extinda programul nuclear. Intr-adevar, semnalele ultimei perioade arata ca economia romaneasca nu si-a sporit consumul. Ba mai mult, pe OPCOM a inregistrat o anumita scadere, care va continua la nivelul consumului si care ar putea sa puna sub semnul incertitudinii lansarea unor reactoare. Eu am o ezitare in ceea ce priveste acceptarea unor astfel de viziuni. Economia romaneasca va avea o evolutie care va necesita o crestere a consumului de energie electrica. Cred ca locul unei sporiri a productiei de energie electrica este adecvat", a afirmat Varujan Vosganian.

Oficialul a precizat ca la nivel mondial exista 440 de reactoare nucleare, peste 60 de reactoare in constructie, iar previziunile arata ca numarul lor va creste cu 80 de reactoare.

"Programele de a utiliza energia nucleara pasnic sunt in expansiune. Energia nucleara asigura independenta energetica, energia curata, relativ ieftina, noi avem resursa umana necesara, dispunem de tehnologii avansate si in acelasi timp asta ar putea sa contracareze epuizarea unor alte resurse, cum este gazul metan, ale caror compensare din bazinul Marii Negre nu este inca certa la nivelul eficientei extractiei", a adaugat Vosganian.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#program nuclear Vosganian, #consum energie Vosganian, #Vosganian energie , #Stiri energie