In doar doua zile de participare la Guanghzou International Food Exhibition, Grupul European Drinks a reusit sa incheie contracte de export in valoare de cateva milioane de dolari.
Grupul European Drinks a participat in perioada 21-26 septembrie 2004 la Expozitia Internationala de Produse Alimentare, GIFE, de la Guanghzou, China, in calitate de unic reprezentant al Romaniei. Grupul exporta deja in tari din Uniunea Europeana, Europa Centrala si de Est si in Orientul Mijlociu. De curand, produsele European Food au inceput sa fie exportate si in tarile scandinave, cea mai noua piata unde sunt prezentate fiind cea din Finlanda.
Cele trei atuuri care au contribuit la impunerea produselor Grupului European Drinks pe pietele externe sunt: calitatea ridicata a produselor, raportul calitate/pret si forma atractiva de prezentare.
Grupul European Drinks a devenit o prezenta obisnuita la targurile si expozitiile internationale majore de produse alimentare, un exemplu reprezentativ fiind ANUGA 2003, cel mai mare targ de bunuri alimentare, desfasurat in Germania, la Koln.
Participarile la evenimente de acest fel au fost de fiecare data incununate de succes, in acest fel reusindu-se atat promovarea produselor Grupului, cat si a imaginii Romaniei in strainatate.
"Dupa succesele inregistrate de produsele Grupului European Drinks in tarile din Uniunea Europeana, Europa Centrala si de Est sau in Orientul Mijlociu, am impus produsele noastre si la targul din Guanghzou. Putem spune ca participarea la acest targ reprezinta o oportunitate deosebita pentru noi, China si tarile invecinate fiind, in prezent, pietele cu cea mai mare atractivitate pentru toti exportatorii. De la an la an, Grupul nostru inregistreaza o crestere constanta a exporturilor, valoarea cumulata a acestora fiind de ordinul sutelor de milioane de dolari", a declarat
Ioan Micula, presedintele Grupului European Drinks.
Expozitia a fost organizata de Ministerul Comertului din China si a avut ca obiective promovarea si accelerarea dezvoltarii industriei alimentare, dar si reajustarea structurii industriei alimentare chineze, fiind o punte de legatura intre producatori, distribuitori si clienti.
Expozitia de anul trecut a adunat peste 10.000 de firme din 201 tari. Suprafata expozitiei a fost de 540.000 de metri patrati si s-a bucurat de prezenta a peste 150.000 de vizitatori.
Sursa: Realitatea Romanesca