Eximbank acorda femeilor antreprenor credite de pana la 100.000 de euro, echivalent in lei, pe maxim cinci ani, dobanda fiind cu cinci puncte procentuale sub nivelul pietei, a anuntat, miercuri, institutia de credit.
Conditia pe care trebuie s-o indeplineasca solicitantele este ca peste 50% din actiunile IMM-urilor pentru care depun cererea sa fie controlate de femei sau femeia care este actionar sa ocupe si pozitia de administrator al firmei, precizeaza Mediafax.
"Vom sustine si mai departe femeile care se implica in afaceri, incurajati fiind de faptul ca un procent de peste 30% din creditele cu dobanda subventionata acordate de EximBank au fost pentru IMM-uri administrate de doamne.
Initiativa antreprenoriala feminina este incurajata si de Uniunea Europeana prin fonduri speciale, dorindu-se cresterea numarului de femei care isi deschid o afacere in spatiul comunitar", a declarat intr-un comunicat presedintele bancii, Mircea Ionut Costea.
Creditul se acorda pentru finantarea proiectelor de investitii, inclusiv pentru capital de lucru, de maxim 40% din valoarea creditului, si finantarea activitatii curente a IMM-urilor, cu destinatie bine determinata, precum plata furnizorilor de materii prime si servicii sau plata salariilor.
Dobanda aferenta imprumutului este fixa pe toata perioada desfasurarii acestuia. EximBank solicita numai garantia personala a cel putin unuia dintre actionari, asociati sau administratori.
Banca acorda totodata femeilor antreprenor si fonduri pentru dezvoltarea de proiecte noi, de la zero.
Institutia de credit are noua sucursale, in Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Timisoara, Buzau si Oradea, precum si doua agentii, la Deva si Alba Iulia.