Cum se joaca Facebook cu adresele de e-mail ale utilizatorilor

Miercuri, 27 Iunie 2012, ora 10:31
1772 citiri
Cum se joaca Facebook cu adresele de e-mail ale utilizatorilor

Facebook a fost aspru criticata dupa ce a schimbat profilul fiecarui utilizator, fara sa ceara acordul si fara sa anunte aceasta schimbare.

Noua adresa de e-mail vizibila in orice profil este cea @facebook.com, generata automat pentru multi utilizatori. Facebook a schimbat adresa de e-mail afisata in profil, insa nu a modificat adresa primara a utilizatorilor, cea catre care primesc mesaje de pe site. Aceasta schimbare are ca scop ca serviciul Facebook Messages, supranumit "Gmail killer", sa ia locul Gmail si Yahoo! Mail.

Un purtator de cuvant al companiei a precizat pentru Le Figaro ca utilizatorii "erau preveniti de doua luni". In aprilie, Facebook a aratat pe blogul sau oficial ca doreste sa faca "modificari" la serviciul de mesaje, precizand ca "utilizatorii care au ales deja o adresa e-mail nu vor fi afectati".

Pentru Graham Cluley, consultant in securitate informatica la Sophos, "site-ul nu a fost clar in mod expres. Obiectivul lui era ca oamenii sa foloseasca tot mai mult adresa @facebook.com si sa devina tot mai dificil sa iesi din reteaua de socializare". Facebook si-a lansat serviciul de mesagerie electronica in 2010, fara succes, "pana la aceasta schimbare imprevizibila", arata site-ul Slate.

"Intentia site-ului nu a fost sa impuna un serviciu utilizatorilor, ci sa le permita sa aiba o adresa e-mail mai coerenta vizavi de contul pe Facebook", potrivit purtatorului de cuvant al companiei adaugand ca aceasta schimbare de adresa "poate fi dezactivata".

Facebook s-a angajat in ianuarie, in fata autoritatii de reglementare a concurentei din Statele Unite (FTC), sa nu mai schimbe parametrii de confidentialitate ai utilizatorilor fara acordul lor expres. Dar Facebook afirma in New York Times ca aceasta modificare nu este decat o schimbare de "vizibilitate" si nu de confidentialitate.

Facebook a generat, de asemenea, un val de polemici prin testarea, la 24 iunie, a unei noi aplicatii de geolocalizare. Serviciul, denumit "Cauta prieteni care se afla in apropiere", a fost lansat la doua luni dupa cumpararea de catre Facebook a Glancee, o aplicatie bazata pe geolocalizare. El permite localizarea persoanelor ("prieteni" sau nu) aflate in apropiere si care utilizeaza Facebook. Aplicatia este accesibila si de pe mobil, cu Android sau iOS.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Facebook adrese email, #Facebook intentie monopol email, #Facebook adresa email utilizatori , #Produse