Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Facebook, evaluata la 50 miliarde de dolari

Facebook, evaluata la 50 miliarde de dolari

Facebook a obtinut finantare de 500 milioane de dolari de la banca Goldman Sachs si un investitor rus, printr-o tranzactie care evalueaza reteaua de socializare la 50 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de New York Times, potrivit Mediafax.

Conform acordului, Goldman Sachs a investit 450 milioane de dolari, iar compania rusa Digital Sky Technologies a adus alte 50 de milioane de dolari.

Anterior, investitorii rusi au investit circa 500 milioane de dolari la Facebook.


Totodata, banca americana are dreptul sa vanda o parte din actiunile obtinute, in valoare de pana la 75 milioane de dolari, catre compania rusa, au adaugat sursele citate.


Actiunile detinute de Digital Sky la Facebook ar putea valora astfel 10 miliarde de dolari.


Reprezentantii Facebook, Goldman Sachs si Digital Sky Technologies au refuzat sa comenteze informatiile, noteaza New York Times.


In plus, Goldman Sachs s-a angajat sa stranga pentru Facebook finantare de 1,5 miliarde de dolari de la investitori, la o valoare de piata de 50 miliarde de dolari a intregii companii, potrivit altor surse apropiate situatiei.


Goldman intentioneaza sa creeze un fond special de investitii pentru a permite celor mai bogati dintre clientii bancii sa investeasca la Facebook fara a forta compania sa se listeze.


Conform legii, daca o companie are mai mult de 499 de actionari, aceasta este obligata la transparenta si trebuie sa inceapa sa prezinte public rezultatele financiare si alte aspecte importante ale afacerii.


Astfel, vehiculul investitional pregatit de Goldman ar putea permite Facebook sa ocoleasca legea, deoarece ar fi considerat un singur actionar.


La 50 de miliarde de dolari, Facebook ar depasi ca valoare comanii precum eBay, Yahoo! sau Time Warner.


Implicarea Goldman Sachs, una dintre cele mai importante banci de pe Wall Street, semnaleaza puterea tot mai evidenta a Facebook in raport cu giganti ai internetului precum Google.


Finantarea obtinuta va permite companiei sa "fure" angajati talentati ai concurentilor, sa dezvolte noi produse si, probabil, sa deruleze unele achizitii, toate acestea fara a fi nevoita sa se listeze la bursa.


Investitia ar putea permite totodata actionarilor mai vechi, inclusiv dintre angajatii Facebook, sa incaseze sume importante de bani pe actiunile lor.


In acelasi timp, tranzactia ar putea intra si in atentia Securities and Exchange Commission, care a inceput recent o ancheta pe piata tot mai fierbinte a actiunilor companiilor de internet nelistate, precum Facebook, Twitter, Zynga sau LinkedIn.


Unii experti considera ca autoritatile vor in primul rand sa determine daca anumite companii profita de piata privata pentru a evita criteriile de transparenta si raportare impuse de listarea la bursa.


Finantatorii privati ai Facebook ar putea totodata sa faca presiuni asupra companiei pentru a determina managementul sa deruleze o oferta publica initiala.


In cazul Microsoft si Google, popularitatea actiunilor pe piata privata a determinat in final listarea companiilor la bursa.


Pana acum, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a impins in plan secund posibilitatea unei oferte publice initiale sau a vanzarii companiei.


Totusi, surse apropiate companiei sustin ca managementul intentioneaza sa analizeze o oferta publica initiala in 2012.


Pentru Zuckerberg, fondatorul retelei de socializare, tranzactia cu Goldman si investitorii rusi ar putea reprezenta dublarea averii personale.


Forbes estima averea lui Zuckerberg la 6,9 miliarde de dolari cand Facebook era evaluata la 23 de miliarde de dolari.


Zuckerberg i-ar ajunge astfel din urma pe fondatorii Google, Larry Page si Sergey Brin, care au averi estimate la 15 miliarde de dolari fiecare. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1352 ori
Citeste mai multe desprefacebook goldman sachs tranzactie