Facebook va distribui spoturi publicitare video

Marti, 17 Decembrie 2013, ora 11:02
1360 citiri
Facebook va distribui spoturi publicitare video

Facebook va incepe joi sa distribuie spoturi publicitare video, care vor rula pe pagina principala a utilizatorilor atat pe platforma web, cat si pe smartphone-uri.

Reclamele vor rula automat, indiferent daca utilizatorul face click, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate situatiei.

Pentru inceput, serviciul de spoturi video ar putea fi disponibil numai in Statele Unite, unde piata publicitatii TV este estimata la 66,4 miliarde de dolari in acest an.

Printre primele spoturi care vor fi distribuite pe reteaua de socializare se numara un teaser realizat special pentru Facebook la filmul "Divergent", produs de Lions Gate Entertainment.

Durata reclamelor video pe Facebook nu este cunoscuta in prezent, insa surse au declarat anterior pentru WSJ ca reteaua va propune advertiserilor ca durata spoturilor sa fie de 15 secunde.

Industria publicitatii spera ca Facebook sa ofere posibilitatea reclamelor video inainte de sezonul cumparaturilor din perioada sarbatorilor de iarna, insa compania a amanat lansarea serviciului pentru a nu deranja utilizatorii, noteaza WSJ.

Mark Zuckerberg, fondator si CEO al Facebook, s-a implicat personal in dezvoltarea serviciului de spoturi video si a intarziat introducerea lui, pentru a rezolva probleme de performanta. Facebook a testat serviciul saptamana trecuta.

WSJ scria in august, citand surse din mediul corporatist, ca publicitatea video pe Facebook va fi scumpa, reteaua avand intentia sa perceapa o taxa de 2 milioane de dolari pe zi pentru a permite unui advertiser sa distribuie un spot catre toti utilizatorii din SUA cu varste intre 18 si 54 de ani.

#spoturi publicitare video, #reclame video Facebook, #utilizatori facebook , #stiri Facebook