Utilizatorii retelei de socializare Facebook isi parasesc tot mai des recoltele din celebrul joc Farmville.
Numarul de utilizatori ai aplicatiei Farmville, creata de compania Zynga, a scazut drastic. Acum doua saptamani, compania din spatele jocurilor Mafia Wars, Treasure Isle si Farmville inregistra o pierdere de 3,1 milioane de utilizatori activi, relateaza Msnbc.
Saptamana trecuta, 4,2 milioane de utilizatori au parasit aplicatia, iar Zynga mai are in acest moment circa 244 de milioane de utilizatori activi.
Scaderea aceasta brusca ar putea fi pusa pe seama faptului ca Facebook a schimbat de la 1 martie modalitatea prin care utilizatorii primesc notificari si cereri de cadouri.
Zynga nu are un viitor prea luminos in fata, mai ales pentru ca pe piata jocurilor online va intra si Playfish, dupa ce a fost cumparata de Electronic Arts si care s-a aratat dispusa sa investeasca in jocuri sociale.