Google intra pe piata retelelor de socializare

Marti, 09 Februarie 2010, ora 15:23
1909 citiri
Google intra pe piata retelelor de socializare

Google intra pe piata retelelor de socializare, aflata in plina dezvoltare, incercand sa isi consolideze pozitia si sa "atace" pozitia Facebook, care ii ameninta suprematia pe segmentul unor servicii de baza, informeaza Financial Times.

In acest sens, Google se pregateste sa introduca noi functii pentru serviciul sau de e-mail, ceea ce va permite Gmail sa preia unele dintre aspectele Facebook , in prezent reteaua de socializare cu cei mai multi utilizatori, potrivit unei surse apropiate companiei, informeaza Mediafax.

Incercarile anterioare ale Google de a-si face resimtita prezenta pe piata retelelor de socializare au esuat, iar specialistii si analistii de pe piata spun ca va fi dificil ca Google sa atace pozitia Facebook chiar si cu noua strategie.

"Orice ar face Google cu Gmail trebuie considerata o miscare defensiva. Oamenii petrec din ce in ce mai mult timp pe aceasta platforma sociala ( Facebook - n.r.)", a declarat Ray Valdes, analist al companiei de cercetare de piata Gartner.

Serviciul de chat al Google, integrat in Gmail, le permite deja utilizatorilor sa publice "statusuri" si sa le actualizeze, in mod similar cu acelea de pe platformele Facebook si Twitter.

In acelasi timp, Google intentioneaza sa le ofere utilizatorilor de Gmail o aplicatie care sa reuneasca informatiile publicate de contactele lor de pe serviciul de posta electronica, formand un flux de date similar celor din cadrul Facebook si Twitter.

Potrivit lui Valdes, toate companiile care controleaza servicii de posta electronica vor fi fortate sa introduca astfel de elemente de social media, pentru a incerca sa contracareze amenintarea Facebook, care se indreapta spre zona de comunicare directa.

Facebook are un sistem prin care utilizatorii pot comunica direct unul cu celalalt, dar nu este bine pus la punct si nu e conectat cu alte sisteme de e-mail.

Potrivit unui material publicat pe blogul specializat TechCrunch, Facebook intentioneaza sa isi actualizeaze acest serviciu si sa intre in competitie directa cu Gmail si alte servicii similare.

Decizia Google de a exploata Gmail, un serviciu utilizat foarte intens, in strategia de intrare pe piata retelelor de socializare, reflecta esecul incercarilor anterioare facute pe cont propriu.

Sericiul Orkut, lansat inainte de Facebook, nu a castigat prea multa popularitate, desi a inregistrat un mare succes in Brazilia. De asemenea, achizitia companiei Jaiku, un rival al Twitter s-a dovedit un alt esec.

Potrivit companiei de cercetare de piata ComScore, Gmail are 150 de milioane de utilizatori unici, dovedindu-se o buna rampa de lansare pentru Google in lumea retelelor de socializare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#facebook, #google, #retele, #socializare, #twitter , #stiri Facebook