Google si-a ales noua tinta: toate armele pe Facebook

Vineri, 20 August 2010, ora 22:58
3095 citiri
Google si-a ales noua tinta: toate armele pe Facebook

Zvonurile conform carora Google ar urma sa lanseze un competitor pentru Facebook au inceput sa apara in iunie, atunci cand cea mai mare retea de socializare din lume inca se chinuia sa stinga scandalul iscat pe baza setarilor de confidentialitate. 

Google Me, asa cum ar urma sa se cheme noua retea, ar putea sa depaseasca Facebook numai daca aduce ceva nou, oricat de greu ar parea, avand in vedere ca proiectul lui Zuckerberg scoate servicii pe banda rulanta.

Inainte de Google Me: Orkut, Buzz si Wave


Google a mai avut o serie de incercari de a intra pe segmentul retelelor sociale prin Orkut, Google Buzz si Google Wave. Desi niciunul dintre acestea nu a reusit sa atinga un numar foarte mare de utilizatori, toate au avut ceva inovator la baza.

Orkut nu a avut succes pe piata americana, insa a prins in India si Brazilia. Principalul motiv este serviciul Promote, care permite utilizatorilor sa impartaseasca linkuri, poze si video-uri, oferindu-le informatii despre numarul de oameni care au dat click sau care au trimis mai departe aceste elemente. In acest fel, un advertiser poate vedea foarte simplu traseul unui material promovat.

Google Buzz nu a reusit sa se impuna din mai multe motive, insa a reusit sa se impuna ca un excelent exemplu de integrare a datelor de locatie in retelele sociale. Un utilizator care foloseste Buzz pe telefonul mobil poate vedea ce discuta alti utilizatori care se afla in proximitatea lui.

Google Wave permitea utilizatorilor sa creeze invitatii la evenimente, documente comune sau liste "to do". Proiectul Wave a fost inchis, insa elementele sale de colaborare intre useri ar putea fi preluate si incoporate in Google Me.

Setarile de confidentialitate


Optiunile de confidentialitate au pus cele mai mari probleme Facebook pana acum. Chiar si dupa toate plangerile utilizatorilor, Facebook inca are un sistem complicat de alegere a persoanelor care pot vedea continutul publicat.

Insasi optiunea "Personalizare instanta" care preia date din contul de Facebook si le incorporeaza in site-urile care au implementat API-ul Facebook poate fi considerata, intr-o anumita masura, o incalcare a confidentialitatii.

Google poate profita de nemultumirile utilizatorilor si le poate oferi o alternativa, in cel mai simplu mod: optiunile de confidentialitate sa fie setate de la bun inceput in asa fel incat sa fie accesibile numai prietenilor din lista.

Jocuri, cadouri si aplicatii de la dezvoltatori independenti

Viitorul retelelor sociale sta in aplicatiile third-party. Daca Google Me vrea sa depaseasca Facebook, atunci trebuie sa ofere aplicatii mai bune si mai putin enervante de accesat.

Cu acest scop, Google a investit deja in Zynga, dezvoltatorul responsabil de hit-urile Farmville si Mafia Wars, si a cumparat Slide, un dezvoltator de jocuri sociale.

Nisa potrivita


Gurmanzii folosesc Yelp, iubitorii de muzica prefera Myspace, iar somerii sunt principalii useri de pe LinkedIn. Fiecare dintre aceste retele de socializare a fost dezvoltata in jurul unui grup unit prin interesul comun. Chiar si Facebook, la inceputurile sale, se adresa numai studentilor.

In ceea ce priveste organizarea grupurilor, dupa criteriul interesului, Facebook a esuat. Butonul "Like" conecteaza oamenii care au apreciat un anumit link la un momentdat, dar nu ajuta foarte mult la organizarea acestora.

Pentru a profita de hiba Facebook, Google Me va trebui sa exceleze la organizarea grupurilor.

Controlul userilor

Userii vor dori sa detina un control mai mare asupra profilului personal. Ei vor vrea sa isi personalizeze continutul, felul cum impartasesc acest continut dar si designul in sine.

Myspace a oferit utilizatorilor sai posibilitatea de a-si personaliza atat de tare profilele, incat rezultatul a fost o serie intreaga de profile urate si greu de citit. Facebook, la extrema opusa, nu permita deloc personalizarea designului.

Orkut ofera, in acest moment, o serie de teme pe care utilizatorii le pot adopta, dupa bunul plac.

Daca Google vrea primul loc in topul retelelor sociale, si devine din ce in ce mai vizibil ca vrea asta, atunci va trebui sa profite de partile negative ale Facebook, inainte ca reteaua lui Mark Zuckerberg sa-si dubleze cei 500 de milioane de utilizatori, lucru preconizat ca se va intampla intr-un an.

Samsung și Qualcomm vor să ducă viteza 5G la alt nivel. Despre ce tehnologie este vorba
Samsung și Qualcomm vor să ducă viteza 5G la alt nivel. Despre ce tehnologie este vorba
Samsung și Qualcomm au anunțat recent rezultatele promițătoare ale testelor efectuate cu tehnologia avansată de modulație 1024 QAM (Quadrature Amplitude Modulation), înregistrând o...
#de, #facebook, #google, #retea, #socializare, #zuckerberg , #stiri Facebook