Moneda digitala a Facebook sufera o noua lovitura

Luni, 14 Octombrie 2019, ora 11:41
3027 citiri
Moneda digitala a Facebook sufera o noua lovitura
Foto: Pixabay

paritia criptomonedei Libra de la Facebook nu trebuie aprobata pana la momentul la care compania demonstreaza ca este sigura si nu prezinta riscuri, se arata intr-un raport al G7 (grupul principalelor economii mondiale), transmit BBC si Reuters.

In luna iunie a acestui an, reteaua sociala Facebook a anuntat ca intentioneaza sa introduca o noua criptomoneda, denumita Libra, in cadrul strategiei sale de a se extinde pe segmentul platilor digitale. Facebook sustine ca Libra va fi sustinuta de active reale, cum sunt depozitele bancare si obligatiunile guvernamentale, in ideea de a fi mai stabila decat alte criptomonede precum bitcoin. Anuntul celor de la Facebook a fost intampinat cu scepticism de autoritatile de reglementare si politicieni, Franta si Germania avertizand ca intentioneaza sa blocheze Libra in Europa.

Intr-o noua lovitura la adresa retelei de socializare, raportul G7 avertizeaza ca criptomonedele reprezinta un risc la adresa sistemului financiar global si chiar daca cei care sustin Libra cauta sa rezolve temerile, proiectul ar putea sa nu fie aprobat de autoritatile de reglementare.

Avertismentul vine la doar cateva zile dupa ce procesatorii de plati Mastercard si Visa s-au retras din proiectul Libra, din cauza incertitudinilor legate de reglementarea monedei digitale. Alte companii care s-au retras sunt Stripe, eBay si Paypal.

Raportul G7 a fost realizat de oficiali de rang inalt de la bancile centrale, de la FMI si FSB (Financial Stability Board), care coordoneaza reglementarile pentru economiile G20.

Raportul va fi prezentat la reuniunea anuala a FMI care se desfasoara saptamana aceasta la Washington.

Desi este proiectata sa limiteze fluctuatiile majore ale valorilor lor, criptomonedele, cum ar fi Libra, pot provoca probleme, inclusiv pentru autoritatile de politica monetara care stabilesc ratele dobanzilor. De asemenea, Libra ar putea sufoca concurenta in randul altor furnizori si chiar ar putea ameninta stabilitatea financiara daca utilizatorii sufera rapid "o pierdere de incredere" in moneda digitala, se arata in raportul G7.

"G7 crede ca niciun proiect de acest tip nu ar trebui sa devina operational pana cand nu sunt rezolvate corespunzator toate dificultatile si riscurile legale, de reglementare si de supervizare. Rezolvarea unor astfel de riscuri nu este in mod necesar o garantie a aprobarii din partea autoritatilor de reglementare", este concluzia raportului.

In prezent, in Uniunea Europeana nu exista reglementari specifice cu privire la monedele digitale, deoarece acestea au fost considerate prea mici pentru a pune in pericol sistemul financiar. Insa planurile celor de la Facebook au tras un semnal de alarma astfel ca in prezent blocul comunitar vrea sa determine G20 sa adopte masuri globale cu privire la criptomonede.

Ingrijorarile exprimate de autoritatile de reglementare cu privire la criptomoneda Libra sunt concentrate pe potentialul pe care aceasta il are de a destabiliza sistemul financiar mondial, de a interfera cu politica monetara suverana si de a aduce prejudicii vietii private, dar si pe posibilitatea de a fi utilizata pentru spalarea de bani.

Pana acum, marile banci centrale s-au abtinut sa reglementeze monedele digitale, deoarece au esuat anul trecut sa ajunga la un acord cu privire la modul in care ar trebui facut acest lucru si dupa ce au concluzionat ca acestea sunt prea mici pentru a pune in pericol sistemul financiar.

#Facebook Libra , #stiri Facebook