Razboiul dintre personal si profesional: LinkedIn si Facebook se calca pe bataturi

Vineri, 08 Aprilie 2011, ora 11:57
2000 citiri
Razboiul dintre personal si profesional: LinkedIn si Facebook se calca pe bataturi

Intr-o incercare de a deveni "mai social", LinkedIn a lansat o platofrma care arata si se comporta la fel ca "open graph", dezvoltat de Facebook in urma cu un an. 

La fel ca si in cazul celei mai mari retele de socializare online din lume, LinkedIn ofera acum dezvoltatorilor si publisher-ilor mai multe functionalitati sociale, precum widget-urile care pot fi afisate pe alte site-uri pentru a arata activitatea conexiunilor din LinkedIn.

Mai clar ca oricand, LinkeIn ataca Facebook, intr-o batalie directa pentru click-urile si identitatile utilizatorilor.

Platforma LinkedIn ofera tot ce ofera si cea similara de pe Facebook: posibilitatea de a te loga pe diverse site-uri cu identitatea de pe LinkedIn, optiunea de a "impartasi" si "recomanda" continut celor care te urmaresc pe LinkedIn.

LinkedIn livra o interfata pentru programatori inca din 2009, insa nu a prins foarte bine in randul dezvoltatorilor, in principal din cauza dificultatilor si restrictiilor intampinate la folosirea API-ului, potrivit GigaOM.


Integrarea standardului de autentificare OAuth, folosit si de Facebook pentru a identifica si inregistra utilizatorii care interactioneaza intre ei pe alte site-uri. este cea mai ambitioasa dezvoltare recenta a LinkedIn.

In ultimul an, LinkedIn a lansat mai multe imbunatatiri sociale, multe dintre ele fiind "trase la xerox" dupa cele oferite deja de Twitter si Facebook.

Utilizatorii pot urmari activitatea prietenilor pe Twitter? Pot face acelasi lucru si pe LinkedIn.

Articolele pot primi "Like" pe Facebook?
Acum pot fi apreciate si pe LinkedIn.

Stirile au devenit sociale si pe LinkedIn.
LinkedIn Today afiseaza cele mai citite stiri din reteaua unui utilizator.

Facebook este locul de "joaca sociala" pentru multi utilizatori, un loc unde publica fotografii si videoclipuri amuzante in asteptarea unor comentarii si like-uri. 

LinkedIn arata ca un birou: utilizatorii publica informatii despre istoria lor profesionala, se conecteaza cu profesionisti din domeniul lor, isi cauta job-uri.

Desi cele doua retele de socializare nu s-au suprapus foarte mult pana acum, una fiind vazuta ca personala si alta ca retea profesionala, lucurile s-ar putea schimba foarte rapid.

Compania BranchOut a lansat deja aplicatii business pentru Facebook, care si-a propus sa atraga din ce in ce mai multe companii pentru o mai buna monetizare.

Pe de cealalta parte, LinkedIn-ul incearca sa atraga userii care considera Facebook ca fiind nesigur sau frivol.

Adoptarea unei strategii de extindere, folosind aceleasi arme pe care le-a folosit si Facebook, ar putea totusi sa se intoarca impotriva celor de la LinkedIn, care se afla intr-o cursa pentru cresterea numarului de useri, in ajunul unei listari la Bursa.

Intrebarea care va primi raspuns in urmatoarele luni ramane cat de folosita va fi platforma de deschidere a Internetului lansata de LinkedIn.

#facebook, #linkedin, #retea de socializare, #social media, #branding profesional , #stiri Facebook