Care sunt prioritatile legislative pentru 2014 ale noului ministru al Culturii, Gigel Stirbu?

Marti, 14 Ianuarie 2014, ora 13:09
1281 citiri
Care sunt prioritatile legislative pentru 2014 ale noului ministru al Culturii, Gigel Stirbu?

Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a declarat marti, in timpul discutiei purtate cu membrii Comisiei pentru cultura a Senatului, ca proiectul de lege privind cinematografia elaborat de senatorul Sorin Rosca Stanescu este "perfectibil", o mai buna reglementare a acestui domeniu aflandu-se pe lista prioritatilor ministerului pentru anul in curs.

"Exista o initiativa legislativa a domnului Rosca Stanescu, dar Ministerul Culturii a dat deja un aviz negativ. Eu am un alt punct de vedere. Sunt convins ca initiativa este perfectibila si in urma dezbaterilor publice cu actorii antrenati in acest domeniu, se poate gasi o formula agreata, iar toate aceste neajunsuri observate de-a lungul timpului sa fie eliminate. De aceea, ministerul va fi un partener in elaborarea acestui act normativ, fiindca (...) legea trebuie sa fie aplicabila", a spus ministrul Culturii.

La randul sau, Sorin Rosca Stanescu, a declarat ca avizul negativ dat de Ministerul Culturii l-a surprins, intrucat toate observatiile formulate de fostul ministru Daniel Barbu fusesera cuprinse in corpul proiectului de lege.

"Am avut sub ministeriatul domnului Barbu discutii legate de acest proiect inainte de a-l depune. Au fost observatii consemnate in proiectul legii, asa ca ma surprinde decizia care s-a luat acolo. Astept observatiile ministerului, pe care le voi integra in proiect sub forma de amendamente", a spus el.

Modificarea Legii Drepturilor de autor, o alta prioritate a ministrului Culturii

Potrivit lui Gigel Stirbu, o alta prioritate legislativa a ministerului pe care il reprezinta este modificarea Legii drepturilor de autor, unde se doreste o mai mare transparenta si o mai buna informare a artistilor cu privire la drepturile pe care le au asupra creatiilor lor.

"Eu cred ca modificarea trebuie sa plece de la necesitatea transparentei, fiindca este vorba de drepturile asupra creatiilor oamenilor. Sunt convins ca exista posibilitatea urgentarii modificarii acestei legi, pentru ca, probabil, niciodata nu s-a simtit o nevoie mai acuta ca acum de modificare a acestei legi. Opinia publica doreste acest lucru", a subliniat ministrul.

De asemenea, Ministerul Culturii va fi interesat in anul 2014 si de elaborarea unui Cod al patrimoniului national, fiindca, potrivit lui Stirbu, Romania este printre putinele state ale UE care "duc lipsa de un asemenea cod".

Ministrul a precizat ca acest pachet de modificari legislative urmeaza a fi supus atentiei parlamentarilor in prima sesiune a anului in curs, dar si unei dezbateri publice la care sa participe toti actorii implicati.

"Cred ca o astfel de initiativa ar trebui sa constituie o prioritate pentru reformarea sistemului juridic care priveste patrimoniul national", a intarit Gigel Stirbu.

Ministrul Culturii s-a aratat interesat si de Legea privind functionarea bibliotecilor, considerand ca actualul cadru legislativ ar trebui modificat "pornind de la multiplele roluri pe care bibliotecile publice il au".

"Aceste lacasuri de cultura pot fi recunoscute ca centre locale de informare, de educatie sau de tehnologie a informatiei. Majoritatea acestor biblioteci sunt intr-un proces continuu de digitalizare. Asadar, aceasta este o lege extrem de importanta", a apreciat Stirbu.

#Gigel Stirbu, #ministrul culturii, #lege drepturi de autor, #legea cinematografiei , #Cinematografie