Festival de film dedicat migratiei romanilor in Italia, la Muzeul Taranului

Miercuri, 16 Ianuarie 2013, ora 17:34
1833 citiri
Festival de film dedicat migratiei romanilor in Italia, la Muzeul Taranului

Sase lungmetraje produse in perioada 2004 - 2010 vor fi prezentate la Muzeul Taranului Roman din Capitala, in cadrul festivalului de film "Italia, pamantul fagaduintei? Sosirea romanilor in Italia in ecranizari cinematografice".

Seria de filme, care vor fi proiectate intre 23 ianuarie si 16 februarie, isi propune sa reflecteze, prin intermediul limbajului cinematografic, asupra importantei miscari de migrare dinspre Romania catre Italia, tara gazda care in trecut a trait la randul sau experienta unei migrari masive catre Americi.

Lungmetrajele care vor fi prezentate sunt: "Mar nero" (regia Federico Bondi, drama, 2008), pe 26 ianuarie, ora 15.00; "Magdalena" - documentar (regia Alejandro de la Fuente), pe 31 ianuarie, ora 21.00, si pe 3 februarie, ora 15.00; "Cover Boy" (regia Carmine Amoroso, drama, 2006), pe 1 februarie, ora 21.00, si 3 februarie, ora 19.00; "Italiencele" (regia Napoleon Helmis, comedie, 2004), pe 7 februarie, ora 19.00, si pe 9 februarie, ora 17.00; "Scontro di civilita' per un ascensore a Piazza Vittorio" (regia Isotta Toso, drama, 2010), pe 8 februarie, ora 19.00, si pe 10 februarie, ora 21.00, si " Hai paura del Buio" (regia Massimo Coppola, comedie, 2010), pe 14 februarie, ora 19.00, si 16 februarie, ora 17.00, informeaza Mediafax.

La gala de deschidere a festivalului - unde intrarea este libera - va fi proiectat filmul "Mar Nero", in regia lui Federico Bondi, cu Dorotheea Petre, Ilaria Occhini si Maia Morgenstern.

La proiectiile care vor urma, gazduite de sala "Elvira Popescu", este prevazuta participarea unor protagonisti si a unor autori ai filmelor prezentate, cu care publicul va avea ocazia sa dialogheze. Pretul unui bilet de intrare la oricare dintre aceste proiectii este de 10 lei.

Evenimentul, promovat de Ambasada Italiei si de Institutul Italian de Cultura din Bucuresti, in colaborare cu Comitetul CIAO, beneficiaza de contributia Institutului Francez de Cultura si a Muzeului National al Taranului Roman din Bucuresti.

#festival film Muzeul Taranului, #Festival Film Bucuresti, #festival film Italia Romania , #Festival de film