Filmul "Oslo, 31 august", in regia lui Joachim Trier, a castigat Trofeul Transilvania la TIFF

Luni, 11 Iunie 2012, ora 12:09
1779 citiri
Filmul "Oslo, 31 august", in regia lui Joachim Trier, a castigat Trofeul Transilvania la TIFF

Filmul "Oslo, 31 august", realizat de regizorul Joachim Trier din Norvegia a castigat Trofeul Transilvania in competitia de productii cinematografice a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF).

Premiul in valoare de 15.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Roman (ICR), a fost inmanat de prestigioasa actrita americana Geraldine Chaplin, la Gala de inchidere a celei de-a XI-a editii a TIFF, desfasurata sambata seara, la Teatrul National din Cluj-Napoca. Regizorului norvegian i-a revenit si Premiul pentru Cel mai bun scenariu, in valoare de 1.500 de euro. Cele doua premii vor fi transmise regizorului Joachim Trier de catre reprezentantul companiei de distributie a filmului, Laurentiu Merisan.

Lungmetrajul "Clip", realizat in acest an de cineasta Maja Milos din Serbia a fost distins cu Premiul pentru cea mai buna regie, oferit de Centrul National al Cinematografiei, in valoare de 5.000 de euro, iar Premiul pentru Cea ma buna interpretare a fost atribuit actorului danez Kim Kold, pentru rolul din "Teddy Bear" (Danemarca, 2012).

Premiul Special al Juriului a revenit lungmetrajului "Chapiteau Show", in regia lui Sergei Loban (Rusia, 2011). Creatia cineastului rus a fost rasplatita si cu Premiul Publicului.

Filmul "De joi pana duminica" de Barbara Alvarez (Chile, Olanda, 2012) este castigatorul Premiului pentru cea mai buna Imagine.

Regizorul britanic Paddy Considine a fost distins cu Premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI) pentru filmul "Tiranozaur", realizat in anul 2011.

Totodata, la Gala TIFF au fost decernate si premiile din afara Competitei Internationale, care au rulat in sectiunile "Zilele Filmului Romanesc", "Umbre" si "Let's Go Digital!".

Renumitul cineast Radu Gabrea a fost distins cu Mentiunea speciala a Zilelor Filmului Romanesc pentru creatia sa "Trei zile pana la Craciun".

Cineastii Radu Jude si Nicolae Constantin Tanase sunt laureati ai TIFF, primul pentru lungmetrajul "Toata lumea din familia noastra", iar al doilea pentru scurtmetrajul "Blu", care au rulat la Zilele Filmului Romanesc, in timp ce Bogdan Ilie-Micu, realizator al peliculei "Un gand, un vis, Doyle... si-un pix" a intrat in posesia Premiului Zilelor Filmului Romanesc pentru Debut.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din sectiunea "Umbre" a revenit lui Pedro Pires pentru filmul "Hope"(Canada, 2011).

Studentul Abel Visky este castigatorul Premiului Competitiei Locale TIFF, cu filmul "Portret de familie".

Premiile HBO pentru Cele mai bune scenarii de lungmetraj si de scurtmetraj din cadrul Concursului National de Scenarii, organizat de HBO Romania in parteneriat cu TIFF, au fost acordate filmelor "Vara s-a sfarsit" de Cristina Bilea, respectiv "Dus intors: 3 minute" de Adina Militaru. Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de documentar a fost castigat de pelicula "10 perfect" de Adina Popescu si Iulian Manuel Ghervas.

#castigatori TIFF 2012, #Trofeul Transilvania TIFF 2012 , #Festival de film