Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Premiera in Romania: Festival de film horror si fantastic, la Biertan

Premiera in Romania: Festival de film horror si fantastic, la Biertan


Prima editie a festivalului "Luna plina", unicul eveniment din Romania axat in exclusivitate pe productii cinematografice horror si fantastice, va avea loc, in perioada 16-19 august, la Biertan, judetul Sibiu.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, joi, de organizatorii festivalului, prima editie a festivalului "Luna plina", unicul eveniment din Romania axat in exclusivitate pe cinema horror si fantastic, este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si prezentat de Festivalul International de Film Transilvania.

"Luna plina" intentioneaza sa ofere publicului cele mai bune productii horror si fantastice, deopotriva clasice si moderne, filme care fie au devenit repere ale cinema-ului de gen, fie sunt pe cale sa devina.

Biertan este una dintre primele asezari germane din Transilvania (1283), situata intr-o zona deluroasa, la numai 25 de kilometri distanta de Sighisoara si Medias.

Un spatiu ideal pentru vizionari in aer liber, Biertanul are o piata centrala vegheata de o splendida biserica fortificata, o capodopera architecturala protejata de UNESCO.

Vizionarile vor avea loc in doua cinematografe in aer liber si in doua de interior.

Pe langa pensiunile traditionale din zona, cinefilii vor avea la dispozitie un camping modern, precum si un "cartier general", situat in Piata Mare a orasului, unde se va organiza un targ de mancaruri traditionale si produse hand made si unde, in fiecare seara, vor avea loc concerte.

Prima editie a festivalului "Luna plina" se doreste a fi un festival non-competitiv care sa puna in valoare cele mai recente stiluri prezente in genurile horror si fantastic.

Un proiect finantat complet independent, "Luna plina" - Festivalul Filmului Horror & Fantastic isi doreste sa devina membru al European Fantastic Film Festivals Federation (EFFFF) si sa puna astfel Romania pe harta europeana a acestui gen de evenimente.

EFFFF este sustinuta de programul MEDIA al Uniunii Europene si are ca scop promovarea originalitatii si creativitatii filmelor europene fantastice si horror.

"Luna plina" - Festivalul Filmului Horror si Fantastic este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si prezentat de Festivalul International de Film Transilvania.

Festivalul va avea loc in perioada 16-19 august.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1521 ori