BBC va produce un film biografic despre protagonistii comediei "Stan si Bran"

Miercuri, 04 Decembrie 2013, ora 08:43
1714 citiri
BBC va produce un film biografic despre protagonistii comediei "Stan si Bran"

BBC va produce un film biografic dedicat actorilor Stan Laurel si Oliver Hardy, protagonistii comediilor din seria "Stan si Bran", in colaborare cu The Weinstein Company si Lookout Point.

Acest film biografic va avea o durata de 90 de minute si va fi realizat pe baza unui scenariu scris de Jeff Pope, scenaristul serialului de comedie britanic "Mrs Biggs", informeaza screendaily.com.

Filmul va spune povestea turneului sustinut de celebrul duo de comedie american in Marea Britanie in 1953, organizat dupa o serie de filme care nu au impresionat, dupa despartirea de mentorul celor doi actori, si va prezenta o serie de intrigi din culisele marilor studiouri hollywoodiene.

Dupa acel turneu, un divort si o disputa in justitie pentru plata pensiei alimentare, Oliver Hardy s-a imbolnavit, a suferit un infarct si a murit. Stan Laurel nu a mai jucat in niciun film dupa decesul colegului sau.

Filmul va fi distribuit pe plan international de BBC Worldwide

Acest film biografic reprezinta cea mai recenta incursiune in domeniul productiilor de televiziune pentru The Weinstein Company, dupa "War and Peace", o serie in 14 parti dedicata razboaielor purtate de Napoleon, comandata de BBC in luna octombrie.

Compania de productie a fratilor Weinstein va produce si "Book of the Dead", un serial dramatic de 10 episoade a cate 60 de minute, a carui intriga este plasata in perioada Egiptului Antic.

The Weinstein Company a devenit celebra gratie productiilor cinematografice, insa, in acest an, in care s-a remarcat cu filme precum "The Butler" si "Mandela: Long Walk to Freedom", a decis sa se implice si in domeniul productiilor de televiziune.

Compania americana a anuntat deja ca va produce serialul "Ten Commandements" pentru WGN America, o adaptare a francizei "Scream" pentru MTV si un serial dedicat lui Marco Polo pentru platforma online Netflix, alaturi de reality show-uri precum "Rodeo Girls" pentru A&E si "Under The Gunn", un spinoff al show-ului "Project Runway".

Totodata, The Weinstein Company intentioneaza sa produca adaptari televizate ale unor lungmetraje celebre pe care le-a produs de-a lungul anilor, precum "Sin City", "The Mist" si "Silver Linings Playbook".

Stan si Bran sunt numele date in limba romana unui celebru cuplu comic din anii '20-'50 din secolul al XX-lea. Cuplul era format din actorii Stanley Laurel (Stan) si Oliver Hardy ("Ollie", supranumit de romani "Bran"). Cei doi actori americani au activat in perioada 1930-1950. Stanley Laurel a murit in 1965, iar Oliver Hardy in 1957. Au regizat multe comedii, precum "La dentist" si "Chiriasii".

#Stan si Bran, #film biografic, #film Stan Laurel, #film Oliver Hardy, #film vechi , #Filme vechi