A murit Roger Ebert, unul din cei mai importanti critici de film din lume

Vineri, 05 Aprilie 2013, ora 10:58
1496 citiri
A murit Roger Ebert, unul din cei mai importanti critici de film din lume

Americanul Roger Ebert, primul critic de film care a fost recompensat cu prestigiosul premiu Pulitzer, a murit joi la varsta de 70 de ani, a anuntat cotidianul Chicago Sun-Times, publicatia cu care influentul jurnalist a colaborat timp de peste 40 de ani.

Roger Ebert "a celebrat excelenta in cinematografie, denuntand in acelasi timp calitatea slaba, lipsa de originalitate si mediocritatea (anumitor filme), cu o privire ascutita, un spirit viu si o cultura vasta, care i-au incantat pe milioanele sale de cititori si de telespectatori", scrie Chicago Sun-Times, potrivit AFP.

Presedintele american Barack Obama a afirmat la randul sau ca "industria cinematografica nu va mai fi aceeasi fara Roger Ebert".

"Roger intruchipa cinema-ul. Cand nu ii placea un film, era sincer. Cand ii placea, era demonstrativ - captand puterea unica a cinema-ului pentru a ne duce pe toti in locuri pline de magie", a declarat Barack Obama intr-un comunicat.

Jurnalistul american, care activa in presa scrisa, in televiziune si pe internet, al carui semn distinctiv de lauda la adresa unui film - simbolizat prin degetele mari de la ambele maini ridicate in sus - era extrem de cautat de toti cineastii, a inceput sa lucreze pentru Chicago Sun-Times in anul 1967.

Primul critic de film rasplatit cu premiul Pulitzer pentru calitatea cronicilor

A fost primul critic de film care a primit premiul Pulitzer, in 1975, pentru calitatea cronicilor sale de film - o onoare primita de doar alte doua persoane de atunci.

Regizorul american Martin Scorsese, care lucreaza la un film consacrat celebrului critic american, considera ca moartea acestuia reprezinta "o pierdere incalculabila pentru cultura cinematografica si pentru critica de film".

"Este o pierdere si pentru mine. Roger a fost intotdeauna un sprijin, a fost intotdeauna alaturi de mine cand aveam cel mai mult nevoie, cand acest lucru conta cu adevarat - inca de la inceput, atunci cand fiecare cuvant de incurajare era pretios", a spus Scorsese.

Cineastul Steven Spielberg a declarat la randul sau: "Roger adora filmele. Ele erau viata lui. Cronicile sale de film mergeau dincolo de doua degete mari ridicate in sus sau de doua degete mari orientate in jos. Scria cu pasiune, detinand o mare putere de cunoastere a cinema-ului si a istoriei sale".

Potrivit Reuters, multi actori si cineasti de la Hollywood si-au exprimat tristetea, prin mesaje pe Twitter, dupa anuntul decesului lui Ebert.

"Milioane de degete mari ridicate in sus pentru tine", a scris cineastul documentarist Michael Moore.

#moarte Roger Ebert, #critici film celebri, #moarte personalitati, #Roger Ebert premiu Pulitzer , #Stiri Filme