Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Editorial Peter Barta. Principiile care stau la baza unei finantari de succes

Editorial Peter Barta. Principiile care stau la baza unei finantari de succes


In articolele anterioare am prezentat atat o perspectiva a finantarii in Romania, cat si a business angel-ului, ca alternativa la sursele clasice pentru atragerea capitalului. Precum am mentionat in trecut este mai important ca antreprenorul sa inteleaga ca suma de bani pe care o cere trebuie sa fie sustinuta de un nivel de informare pe masura. Continuand pe acest fir, sunt de parerea ca finantarea ca proces necesita o atentie sporita.

Principalul obiectiv al unui startup este crearea unei afaceri de succes. Finantarea este un pas pentru realizarea acestui obiectiv, nu un sfarsit de linie in sine. Menirea ei este sa sprijine strategia de dezvoltare a afacerii si este important ca aceasta sa fie aliniata obiectivelor companiei. Responsabilitatea executarii procesului de finantare este a antreprenorului, iar alegerea unor surse gresite sau estimarea gresita a nevoilor reale ale companiei pot conduce la esecul initiativei de afaceri.

Ca la orice maraton, in afaceri ai suisuri si coborasuri. Implicit, nici finantarea nu vine de la sine. Companii de renume au fost refuzate de finantatori inainte de a reusi sa obtina fondurile de care au avut nevoie pentru a excela (si momentul in sine a fost inca un suis). Determinarea, persistenta, ambitia sunt calitati care se rasfrang asupra procesului de finantare, reprezentand uneltele ce va vor sustine atunci cand presiunea creste. De asemenea, o planificare simpla continand tinte si indicatoare masurabile va va mentine pe drumul drept.

Pe langa aceste mentiuni referitoare la mentalitatea cu care se intra in discutie pentru o finantare, mai propun cateva principii care sa va sustina efortul antreprenorial. In primul rand, cautati o finantare din timp, chiar inainte de a avea nevoie de ea. Pentru a gasi investitorul care se preteaza nevoilor voastre, va trebui sa alocati timp cercetarii. Spre deosebire de multitudinea de intamplari imprevizibile care pot pune in pericol dezvoltarea unei afaceri, lipsa de pregatire nu are scuza.

In al doilea rand, tineti cont de faptul ca dimensiunea finantarii va dicta ritmul in care va veti atinge tintele. Din acest motiv, recomand luarea in calcul a unei marje de siguranta in plus fata de suma preconizata. Mai bine cereti putin mai mult decat credeti ca aveti nevoie decat sa va treziti ca nu aveti bani suficienti sa va indepliniti obiectivele la timp, astfel decaland, poate iremediabil, cresterea afacerii.

Asta nu inseamna, insa, sa cereti un siloz daca un sac ajunge. Finantarile vin, deseori, cu conditii, motiv pentru care acestea trebuie calibrate in functie de factori precum istoricul financiar sau analiza de senzitivitate. Verificati presupunerile apeland la experti in industrie, a caror experienta o depaseste pe a voastra si care stiu foarte bine ce cauta intr-o afacere.

Ah, si nu uitati: pregatirea si documentarea nu va vor face "impenetrabili", dar va vor da imboldul necesar pentru a trece linia de sosire.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5689 ori