Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pentru proiectele SAPARD cofinantate cu peste 50 % legea achizitiei publice devine obligatorie

Pentru proiectele SAPARD cofinantate cu peste 50 % legea achizitiei publice devine obligatorie
Orice contract finantat prin SAPARD, care beneficiaza de cofinantare de peste 50 %, se considera contract de achizitie publica si trebuie sa respecte prevederile legii in vigoare, manualul de achizitii al SAPARD fiind valabil doar pentru proiectele cofinantate in proportie mai mica de 50 %.

"Inca din luna martie a acestui an, ca stat membru a trebuit sa aplicam prevederile europene cu privire la procedura de achizitii. Astfel, pentru orice contract care beneficiaza de cofinantare mai mare de 50 % in cadrul proiectului SAPARD se aplica legea achizitiilor publice, deoarece se considera ca este un contract de achizitie publica", a declarat, luni,, directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Laszlo Klarik.

Acesta a precizat ca pentru celelalte proiecte, cu o cofinantare mai mica de 50 %, procedura de achizitie se face conform manualului SAPARD, aprobat de Comisia Europeana.

Pentru proiectele care trebuie sa respecte legea achizitiilor publice, se specifica procedurile prin care se atribuie contractul de achizitie publica, respectiv licitatia deschisa, licitatia restransa, dialogul competitiv, negocierea si cererea de oferte.

"In situatia in care anuntul de intentie, de participare si de atribuire se incadreaza in cele ce trebuie publicate, atunci anuntul respectiv va fi transmis catre Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), in vederea avizarii de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice si publicarii acestuia", se precizeaza intr-un comunicat remis de APDRP.

In cadrul reuniunii de lucru pe tema absorbtiei fondurilor europene in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, care a avut loc la Guvern, premierul Tariceanu a solicitat Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice sa analizeze modificarile ce trebuie aduse legislatiei in domeniul achizitiilor, astfel incat termenele de analizare a contestatiilor sa fie scurtate.

Premierul Tariceanu a decis, saptamana trecuta, componenta grupului de lucru care va modifica actul normativ privind atribuirea contractelor de achizitie publica, de concesiune a serviciilor si lucrarilor publice, pentru a rezolva problema contestatiilor care blocheaza procesul de atribuire.

In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a deciziei, grupul de lucru va elabora proiectul de act normativ pentru modificarea ordonantei de urgenta 34/2006, privind privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si de servicii. Decizia intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 869 ori