Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Proiect: Valoarea tichetului de masa sa fie maximum 20 de lei

Proiect: Valoarea tichetului de masa sa fie maximum 20 de lei
O propunere legislativa privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masa de la 15 la 20 de lei a fost depusa la Parlament de mai multi deputati PSD.

Proiectul modifica Legea nr.165/2018, in sensul actualizarii valorii nominale a tichetului de masa la 20 de lei.

"Valoarea nominala a unui tichet de masa nu poate depasi suma de 20 de lei la data aplicarii prevederilor acestei legi. Prevederile legii intra in vigoare in data de 1 a lunii urmatoare celei in care legea se publica in Monitorul Oficial", prevede textul initiativei legislative semnate de deputatii PSD Valeriu Steriu, Liviu-Ioan Balint, Dumitru Gherman, Violeta Radus si Ioan Terea.

Conform initiatorilor, "valoarea actuala nominala a unui tichet de masa este de 15,18 lei (inainte de impozitare) si nu este suficienta pentru a cumpara o masa de pranz, in conditiile in care valoarea medie a unei mese de pranz este de 21,40 lei".

"Un numar mare de angajati se afla in imposibilitatea de a avea o masa adecvata in timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru incarcat, fie ca nu au acces la achizitionarea unei mese.

Astfel, aceasta problema ramane o responsabilitate comuna a statului, precum si a angajatorului, pentru a le oferi o masa decenta pe parcursul unei zile de lucru. Valoarea tichetului de masa este printre cele mai mici din Europa. Daca in Romania valoarea este aproximativ 3,21 euro, in Spania este 11 euro, in Belgia este 8 euro, in Franta este 11,04 euro, in Grecia este de 6 euro, iar in Portugalia este de 7,63 euro", sustin initiatorii.

In opinia acestora, "crescand valoarea nominala a tichetelor de masa la nivel corespunzator, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscala care asigura o mai buna colectare a taxelor si impozitelor, diminuandu-se economia subterana".

Acestia mai spun ca pentru comerciantii de produse alimentare, restaurante, cantine, cresterea valorii nominale a tichetului de masa ar insemna cresterea cifrei de afaceri, clienti stabili, oportunitati de dezvoltare.

Initiatorii mai arata ca folosirea tichetelor de masa la o valoare nominala mai ridicata va creste puterea de cumparare a beneficiarilor si va duce la dezvoltarea serviciilor de catering.

Peste 2.100.000 de angajati - aproape jumatate din populatia angajata - beneficiaza de tichete de masa, mai precizeaza initiatorii proiectului.

Proiectul va intra mai intai in dezbaterea Senatului, Camera Deputatilor fiind for decizional. ...citeste mai departe despre "Proiect: Valoarea tichetului de masa sa fie maximum 20 de lei" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 713 ori