Georgescu, BNR: Noul acord cu FMI asigura stabilitate, dar nu rezolva toate problemele

Sambata, 28 Septembrie 2013, ora 16:26
1742 citiri
Georgescu, BNR: Noul acord cu FMI asigura stabilitate, dar nu rezolva toate problemele
Foto: ziare.com

Noul acord cu FMI asigura predictibilitate, transparenta si stabilitate mediului de afaceri, dar si transparenta deciziilor in sectorul public, insa Romania are in continuare cateva probleme care trebuie rezolvate cu resurse interne, a declarat sambata prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

"Dupa ce am avut doua acorduri cu Fondul Monetar International indeplinite cu succes, iata ieri s-a aprobat un alt acord de natura preventiva care asigura credibilitate Romaniei in relatiile economice internationale, predictibilitate, tranparenta si stabilitate mediului de afaceri, pentru ca un program cu asemenea parteneri internationali, cu UE, FMI si Banca Mondiala creeaza premise de incredere pentru investitori, de stabilitate pentru mediul economic si de transparenta a deciziilor in sectorul public.

Deci este un pilon extrem de important care raspunde si preocuparii de a avea acces la finantare. Un acord cu acesti parteneri internationali care-ti dau credibilitate si care spun mediului de afaceri "Da, Romania este pe drumul ce bun, ca vin la revizie trimestriala, a indeplinit parametrii bugetari, monetari, de reforma structurala, sunteti pe drumul cel bun, puteti sa cumparati actiuni la compania X, Y, sa participati la privatizarile care se vor realiza" si asa mai departe", a declarat sambata Georgescu, la Bucharest Forum.

El a aratat insa ca principalele probleme cu care se confrunta inca Romania sunt cresterea economica bazata in mare masura pe agricultura, desi in acest an avansul economic este bun in raport cu alte tari si fata de anii precedenti, economisirea interna redusa si delaveraging-ul in sistemul bancar (retragerea fondurilor puse la dispozitie de bancile-mama sucursalelor din Romania).

"Avem economisire interna redusa fata de volumul investitiilor pe care vrem sa le facem, avem economisire interna de 22% "saving rate" comparativ cu 1,16% in vremurile bune, dupa ce cheltuiam pe datorie, nici nu economiseam, normal! Acum frica a generat aceasta deprindere de a aduna bani albi pentru zile negre, insa a trecut de la acel extaz necontrolat la un sentiment de prudenta exagerata in mediul de afaceri, deci economisire interna insuficienta", a spus Georgescu.

#Florin Georgescu BNR imprumut FMI, #acord FM efecte , #Prim-viceguvernator BNR