Guvernul a promis FMI ca vinde majoritarea companiilor detinute de Ministerul Economiei

Marti, 17 Septembrie 2013, ora 08:44
2203 citiri
Guvernul a promis FMI ca vinde majoritarea companiilor detinute de Ministerul Economiei

Guvernul s-a angajat fata de Fondul Monetar International (FMI) ca va vinde "majoritatea portofoliului" de companii din subordinea Ministerului Economiei, se arata in scrisoarea de intentie transmisa organizatiei financiare internationale.

"Ne propunem sa vindem majoritatea portofoliului de societati din subordinea Ministerului Economiei (...)", potrivit documentului citat.

Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate in acest an din coordonarea ministrului Varujan Vosganian in cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita, care conduce Departamentul pentru Energie.

In urma transferului, Ministrul Economiei mai are participatii integrale, majoritare sau minoritare la companii precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil, Metrom, UM Cugir, UM Mija, UM Sadu, Uzina Automecanica Moreni, Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb, Santierul Naval Mangalia, IAR Brasov, Romaero, Santierul Naval 2 Mai.

Marile companii energetice, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia si Hunedoara sau Electrica sunt controlate de Departamentul pentru Energie.

De asemenea, Departamentul pentru Energie detine participatii la Petrotrans, Termoelectrica, Compania Nationala a Uraniului, Minvest, Apele Minerale, Salrom, Societatea Nationala a Carbunelui, Cuprumin, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare, OMV Petrom, Oil Terminal, Conpet, GDF Suez Energy, EON Gaz Distributie, EON Gaz Romania, Enel Distributie, Enel Energie, CEZ.

Dintre aceste companii, unele ar urma sa fie privatizate sau listate pe piata de capital. Printre companiile care ar trebui privatizate in acest an se numara Cupru Min, Oltchim, Complexul Energetic Oltenia, Electrica, Complexul Energetic Hunedoara.

"Pentru privatizarile majoritare, pentru care cautam investitori strategici, vom face acest lucru cu scopul de a atrage noi investitii si a asigura expertiza profesionala pentru consolidarea viabilitatii operatiunilor si livrarii serviciilor. Ne angajam sa nu divizam si/sau fuzionam societatile sau activele societatilor programate pentru oferte publice initiale, cu exceptia celor prevazute in planul de reorganizare a Hidroelectrica sau conform celor specificate in continuare", potrivit scrisorii de intentie.

Pe langa privatizari, Guvernul a promis de mai multe ori FMI si Comisiei Europene ca va lista la bursa pachete minoritare din Hidroelectrica (10%), Romgaz (10%), Transgaz (15%) si Nuclearelectrica (10%).

Nuclearelectrica deruleaza in perioada 9 - 20 septembrie o oferta prin care vrea sa atraga fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei (61,7 - 83,5 milioane euro). Compania de stat vrea sa vanda 25,3 milioane de actiuni noi, reprezentand 10% din capitalul social actual, la preturi cuprinse intre 11,2 lei/titlu si 15 lei/titlu.

Lansarea unei oferte publice initiale pentru pachetul majoritar de actiuni detinute de stat la Electrica, dupa majorarea de capital, este programata pentru mai 2014.

Pentru sfarsitul lunii iunie a anului viitor sunt prognozate lansari de oferte publice initiale pentru 15% din actiunile statului la Complexul Energetic Oltenia si Hidroelectrica.

Un pachet de 15% din actiunile statului la Transgaz Medias (TGN) a fost vandut pe bursa in luna aprilie, printr-o oferta secundara, conform acordului Guvernului cu FMI.

Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Samsung plănuiește să organizeze evenimentul său emblematic, Unpacked, pe data de 10 iulie 2024, în Paris, potrivit mai multor surse. Alegerea Parisului ca gazdă pentru acest eveniment nu...
#acord FMI Romania 2013, #privatizare companii Romania, #vanzare companii Ministerul Economiei, #companii stat FMI , #Acord FMI