Misiune imposibila pentru Basescu: Sa convinga FMI de cresterea salariilor

Joi, 26 Aprilie 2012, ora 12:31
1697 citiri
Misiune imposibila pentru Basescu: Sa convinga FMI de cresterea salariilor

Presedintele Traian Basescu va primi joi, la palatul Cotroceni, delegatia comuna a FMI, a Bancii Mondiale si Comisiei Europene. Este a cincea vizita de evaluare a acordului preventiv semnat in anul 2011.

In cadrul acestei misiuni de evaluare, autoritatile romane au o sarcina grea, si anume sa convinga finantatorii externi sa accepte recuperarea diminuarilor salariale din 2010, desi guvernul nu si-a facut toate temele.

Guvernul a anuntat deja Comisia Europeana, in cadrul Programului de convergenta, aprobat saptamana trecuta, ca va decide in cursul acestui an, recuperarea integrala a diminuarilor salariale.

"In conditiile mentinerii politicii de inlocuire a unui angajat din sapte care parasesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrala a diminuarilor salariale aplicate in 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o usoara crestere fata de anul 2011, insa pe termen mediu se reia tendinta de scadere a acestora", se arata in document.

Dupa reducerea salariilor cu 25% in iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salariala cu 15%, iar pentru refacerea completa a veniturilor initiale ar mai fi necesara o crestere cu circa 16%. Pentru buget, cheltuielile se ridica la doua miliarde lei in plus, anual.

Context economic dificil

Iar momentul pentru risipa nu este tocmai oportun, avand in vedere ca Romania se afla din nou in recesiune, dupa doua trimestre de scadere economica:

"Cel mai periculos in 2012 este ca vom avea un an electoral, iar asta inseamna tentatia unor masuri populare care sa duca la depasirea deficitului bugetar. De asemenea, orice decizie economica va fi greu de luat, pentru ca va lipsi consensul politic necesar", este de parere analistul financiar Aurelian Dochia.

Bugetul general consolidat a inregistrat in primul trimestru un deficit de 3,4 miliarde lei, reprezentand 0,56 % din PIB, incadrandu-se totusi in tinta de deficit stabilita cu FMI prin ajustare cu investitiile realizate, conform executiei bugetare anuntate de Ministerul Finantelor.

Romania va inregistra in 2012 o crestere economica de 1,7%, conform Programului de Convergenta pentru 2012-2015, in scadere fata de varianta precedenta a Programului, care prognoza o crestere de 4%.

Promisiuni nerespectate

Desi in scrisoarea de intentie inaintata la Washinton dupa ultima vizita FMI, guvernul si-a asumat indeplinirea a 15 obiective pana la sfarsitul lunii aprilie, a cincea evaluare FMI va prinde autoritatile romane nepregatite. Doar patru din cele 15 obiective au fost indeplinite si anume vanzarea unor pachete de actiuni de la companiile de stat Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica si Tarom.

La capitolul nerealizarilor, sunt incluse privatizarile companiilor Oltchim, Cupru Min, CFR Marfa si Electrica, vanzarea unui pachet de actiuni de la Transgaz, selectarea intermediarilor la Posta Romana pentru vanzarea unui pachet de actiuni etc.

#basescu fmi, #vizita fmi, #fmi romania , #Acord FMI