FMI soseste la Bucuresti, pentru primele doua evaluari ale acordului preventiv cu Romania

Marti, 21 Ianuarie 2014, ora 08:51
1752 citiri
FMI soseste la Bucuresti, pentru primele doua evaluari ale acordului preventiv cu Romania

O misiune a Fondului Monetar International va vizita Bucurestiul in perioada 21 ianuarie - 5 februarie 2014, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a acordului preventiv cu Romania, care a fost aprobat in 27 septembrie 2013, a declarat, joi, reprezentantul rezident al FMI in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa.

'Misiunea FMI va discuta cu autoritatile romane recentele evolutii economice si prioritatile in reformele economice. De asemenea, vor fi discutate masurile de compensare a deficitului de venituri in urma amanarii cu trei luni a majorarii accizei la combustibil, astfel incat sa se asigure tinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB", a precizat acesta.

Misiunea FMI se va desfasura in comun cu echipele de experti ai UE si BM

Misiunea FMI, condusa de Andrea Schaechter, se va desfasura in comun cu echipele de experti ai Uniunii Europene si ai Bancii Mondiale, potrivit unui comunicat al Fondului Monetar International. Acestia se vor intalni, pe langa autoritati, cu reprezentanti ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociatiilor oamenilor de afaceri, ai bancilor si ai organizatiilor societatii civile.

Concluziile vor fi prezentate la sfarsitul misiunii, a subliniat Tolosa.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, in 19 decembrie, intr-o conferinta de presa, ca a promulgat bugetul de stat pentru 2014 in conditiile in care Executivul a fost de acord cu amanarea, pentru trei luni, a intrarii in vigoare a prevederilor privind majorarea accizei pe carburant - motorina si benzina.

La inceputul lunii decembrie, Traian Basescu arata ca a decis sa nu aprobe memorandumul vizand negocierile cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana din cauza ca Guvernul si-a asumat majorarea accizei la carburanti cu 7 eurocenti/litru.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat, pe 29 decembrie, ca solutia exacta pentru compensarea pierderii la buget din amanarea accizei pe carburant nu este deocamdata agreata, dar va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE).

"Avem un buget agreat cu FMI si Comisia Europeana. Este un buget in vigoare si mai poate fi modificat prin doua rectificari, cel mai devreme in luna iulie, pana atunci pot fi facute ajustari din impartirea banilor pe trimestre, astfel incat sa se retina anumite sume in primele doua trimestre, dar solutia exacta pentru cei 600 de milioane lei, care reprezinta pierderea la buget din amanarea accizei, nu poate fi decat acea care va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu FMI si CE. Chiar daca vom agrea o varianta de compensare in luna ianuarie, la vizita partenerilor nostri de la Comisie si de la FMI, aceasta varianta nu va fi pusa in practica decat incepand cu momentul primei rectificari. Solutia exacta de compensare nu este in acest moment agreata, ea va face obiectul negocierilor, insa bugetul anului 2014 ramane pe un deficit de 2,2%", a spus Voinea.

MFP nu are in vedere noi taxe si impozite sau majorarea celor existente

Ministerul Finantelor Publice /MFP/ a anuntat in data de 24 decembrie ca nu are in vedere sub nicio forma introducerea de noi taxe si impozite sau majorarea celor existente, cu privire la variantele vehiculate in mass-media, potrivit carora veniturile neincasate rezultate in urma amanarii introducerii accizei de 7 eurocenti la carburanti vor fi asigurate prin introducerea de taxe si impozite suplimentare.

Principala sursa de echilibrare a veniturilor, in urma amanarii introducerii accizei la carburanti, o reprezinta imbunatatirea colectarii veniturilor care se afla pe trend crescator, arata MFP. Potrivit MFP, impactul bugetar efectiv al amanarii introducerii accizei la carburanti va putea fi cuantificat in luna iulie, in functie de evolutia economiei romanesti si a incasarilor bugetare in primul semestru din 2014.

La randul sau, reprezentantul rezident al FMI in Romania, Guillermo Tolosa, a afirmat ca autoritatile de la Bucuresti trebuie sa adopte masuri pentru a compensa scaderea veniturilor ca urmare a amanarii cu trei luni a majorarii accizei la combustibili, in vederea atingerii tintei de deficit de 2,2% din PIB.

#fmi romania, #misiune fmi, #acord fmi , #Acord FMI