WSJ: Romania ar putea pierde banii de la FMI pe fondul contextului politic

Vineri, 13 Iulie 2012, ora 15:48
1219 citiri
WSJ: Romania ar putea pierde banii de la FMI pe fondul contextului politic

Romania merge "pe un drum politic riscant", scrie Wall Street Journal, notand ca Bucurestiul a ales "o perioada nefasta" pentru a intra in "instabilitate politica", riscul fiind pierderea liniei de finantare asigurata de FMI, UE si BM, situatie care ar genera probleme economice.

"Romania a ales o perioada nefasta pentru a capata reputatia de instabilitate politica. Premierul Victor Ponta a fost convocat la Bruxelles joi, dupa o serie de atacuri la adresa Constitutiei care au culminat cu initierea procedurii de demitere a presedintelui Traian Basescu. Tensiunile deja s-au transmis investitorilor: leul a scazut cu 2% in raport cu euro luna aceasta. Insa acesta s-ar putea dovedi doar varful aisbergului daca domnul Ponta va continua aceasta strategie riscanta", comenteaza Wall Street Journal.

"Marele risc pentru Romania este pierderea liniei de finantare asigurata de FMI si UE prin acordul stand-by de tip preventiv in valoare de peste cinci miliarde de euro.

Guvernul ar putea utiliza aceste fonduri in cazul in care sistemul bancar din Romania va fi blocat din cauza unei eventuale intensificari a crizei din zona euro. Acest lucru s-ar putea intampla daca bancile straine opresc liniile de creditare in sucursalele din Romania, ceea ce reprezinta peste 80% din sectorul bancar romanesc, limitand capacitatile de imprumut. Doar bancile elene contribuie cu aproape 20% la creditarea externa a bancilor din Romania, conform Royal Bank of Scotland", noteaza WSJ.

"Pana acum, Romania si-a indeplinit obligatiile economice ale acordului. Reducerea cheltuielilor si cresterea impozitelor au condus la reducerea deficitului bugetar la 5,2% din PIB anul trecut, de la 9% in 2009; cresterea economica a fost de 2,5% in 2011, dupa doi ani de contractii. Dar nu exista garantii ca Romania va ramane pe aceasta cale. Actualul scandal poate parea in cea mai mare parte de natura politica: domnul Ponta, un politician de stanga, incearca sa reduca puterile Curtii Constitutionale independente. Dar el va castiga sustinere populara pentru demiterea presedintelui de centru-dreapta Basescu, asociindu-l pe acesta cu masurile de austeritate nepopulare initiate in 2009. Desigur ca domnul Ponta va incerca sa mentina ambele directii, angajandu-se public sa respecte conditiile programului UE/FMI. Dar, dat fiind ca alegerile parlamentare vor fi in noiembrie, tentatia de a relaxa austeritatea fiscala va fi puternica", adauga WSJ.

Dar Romania nu risca doar pierderea liniei de creditare de la UE si FMI. "Presiunile asupra instantelor independente trimit un semnal negativ investitorilor straini in legatura cu amenintarile la adresa statului de drept in Romania. (...) In contextul in care economia europeana inca este tensionata, testarea rabdarii liderilor UE este un drum nechibzuit pentru Romania", atrage atentia publicatia financiara.

Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general şi din cadrul serviciilor şi...
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
Banca Națională a României (BNR) și-a dat avizul vineri, 29 martie, pentru o propunere legislativă care ar muta în sarcina băncii centrale protecția consumatorilor în relația cu...
#FMI acord Romania, #Romania acord finantare FMI, #Romania context politic FMI , #Acord FMI