55,2% dintre greci aleg masurile de austeritate in locul falimentului tarii

Luni, 10 Mai 2010, ora 00:33
1495 citiri
55,2% dintre greci aleg masurile de austeritate in locul falimentului tarii

Majoritatea grecilor, respectiv 55,2%, prefera masurile de austeritate in locul intrarii in faliment a tarii, care beneficiaza de un program de salvare in valoare de 110 miliarde de euro din partea UE si FMI, in schimbul unor reforme drastice, potrivit unui sondaj de opinie, citat de Mediafax.

Sondajul, publicat de cotidianul Vima, arata ca 56,3% dintre persoanele intervievate accepta scaderea salariilor, in conditiile care guvernul va prezenta luni reforma sistemului de pensii, care prevede, in principal, majorarea varstei de pensionare la 65 de ani.

Pe de alta parte, 53,2% dintre repondenti considera ca demonstratiile impotriva planului de austeritate trebuie sa continue, in timp ce 45,3% au o opinie contrara.

Cercetarea a fost realizata de catre institutul Kappa Research in randul a peste 1.000 de persoane, dupa greva generala a miercuri care a dus la violente, incendierea unei banci la Atena si moartea a trei persoane.

Ministrii de Finante din zona euro vor discuta duminica, 9 mai, detaliile unui plan de creare a unui fond pentru situatii de urgenta, menit sprijinirii statelor din zona euro in vederea evitarii extinderii crizei din Grecia, care pune in pericol fundamentele uniunii monetare.

Prin anuntarea mecanismului de sprijin financiar inaintea deschiderii de luni a burselor, liderii UE spera sa calmeze temerile investitorilor. 

#austeritate, #falimente, #greci, #masuri , #stiri FMI