Adoptarea euro in 2015 este o tinta optimista - Fitch

Duminica, 05 Iunie 2011, ora 11:44
1033 citiri
Adoptarea euro in 2015 este o tinta optimista - Fitch

Adoptarea monedei euro in 2015 de catre Romania este o tinta optimista, in conditiile in care raman unele deficiente structurale importante si sunt necesare reforme suplimentare, a declarat pentru NewsIn directorul in cadrul grupului Fitch, Douglas Renwick, anunta NewsIn.

"Fitch vede 2015 ca pe o tinta optimista. Criza care are loc in zona euro subliniaza necesitatea unei gestionari fiscale solide in tarile din aceasta zona.

Vedem, de asemenea, ca vitala in uniunea monetara, flexibilitatea economica, in special pentru economiile convergente. Romania a inregistrat progrese in aceste domenii in cadrul programului cu FMI.

Cu toate acestea, in opinia noastra, raman unele importante deficiente structurale si sunt necesare reforme suplimentare.

Aderarea la zona euro ofera o ancora politica pentru autoritatile romane si, prin urmare, este utila", a spus Douglas Renwick.

Reprezentantul agentiei de rating sustine ca masurile luate de autoritati si revenirea economica ar putea duce la o imbunatatire a ratingului de tara, fara a preciza cand ar putea avea loc aceasta.

"In ceea ce priveste ratingul, continuarea consolidarii, reformele si o revenire economica mai puternica ar putea pune o presiune ascendenta asupra ratingului 'BB+' acordat Romaniei", a mai spus Douglas Renwick.

#adoptare euro, #fitch, #adoptare euro romania, #euro , #stiri FMI