ANAF va avea acces la evidente bancare

Marti, 11 Mai 2010, ora 00:05
1957 citiri
ANAF va avea acces la evidente bancare

Guvernul a promis FMI ca va acorda ANAF atributii sporite in combaterea evaziunii prin drept de acces la evidentele bancare, ca se va concentra si asupra persoanelor fizice cu mari venituri si va introduce conditii stricte de autorizare a firmelor care lucreaza cu bunuri in regim suspensiv de accize, potrivit Mediafax.

In scrisoarea suplimentara de intentie convenita cu FMI si obtinuta de MEDIAFAX, Guvernul arata ca sunt necesare eforturi de administrare fiscala sporite pentru a combate scaderea veniturilor colectate pe parcursul recesiunii si ca, in prima etapa, actiunile vor fi concentrate pe frauda in materie de TVA, printr-o mai buna gestionare a arieratelor fiscale in crestere si prin intarirea controlului la marii contribuabili.

In a doua etapa, autoritatile se vor "concentra" asupra contribuabililor-persoane fizice cu mari venituri si vor dezvolta metodologii de control indirect care sa completeze tehniciile existente in vederea identificarii veniturilor nedeclarate.

"In mod deosebit, vom amenda Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala in sensul stabilirii dreptului ANAF dea a avea acces la evidentele bancare si la evidentele partilor terte, dupa notificarea corespunzatoare si ulterior parcurgerii procesului cuvenit, pentru a permite astfel stabilirea corespunzatoare a venitului", se arata in scrisoare.

Executivul arata totodata ca va revizui definitiile venitului, pentru a permite astfel impunerea veniturilor provenite din orice sursa care nu este exceptata prin lege, si ca va intari, pana la finele lunii noiembrie 2010, atat obligatia de declarare a venitului, cat si dreptul de control in vederea identificarii venitului nedeclarat.

"Vom infiinta de asemenea un serviciu special ce va avea ca sarcina coordonarea aspectelor de fiscalitate a persoanelor fizice cu venituri mari si dezvoltarea initiativelor sau proiectelor de identificare, cuantificare sau imbunatatire a conformarii in segmentul persoanelor fizice cu venituri mari", se mai arata in document.

Pentru a combate contrabanda si a imbunatati colectarea impozitelor si taxelor, Guvernul se mai angajeaza in fata FMI ca, pana la finele lunii iunie, va stabili, pentru colectarea TVA, standarde minime comune de inregistrare si scoatere din evidente a contribuabililor ce desfasoara operatiuni intracomunitare, mai ales achizitii de bunuri, si va deschide un registru al operatorilor intracomunitari.

Vor stabili garantii colaterale pentru achizitiile intracomunitare de produse cu risc ridicat de frauda fiscala si va fi revizuit regimul de autorizare a operatorilor ce desfasoara activitati cu bunuri aflate in regim suspensiv de accize prin introducerea unor conditii mai stricte, inclusiv stabilirea unei garantii colaterale obligatorii pentru producerea, procesarea si pastrarea acestor produse.

Vor fi revizuite si conditiile de transfer de parti sociale/actiuni in cadrul companiilor, precum si reglementarile ce guverneaza raspunderea administratorilor, actionarilor si tertilor Guvernul anunta totodata ca vor fi amendate si normele privind comercializarea bunurilor in regim duty-free, prin impunerea unei limitari a cantitatii pentru anumite bunuri accizabile, sporirea supraveghererii acestora prin introducerea obligativitatii timbrarii bunurilor accizabile comercializate, inasprirea conditiilor de autorizare si de pastrare a autorizatiilor deja acordate, revizuirea faptelor ce constituie contraventii si a celor care atrag revocarea autorizatiei, precum si majorarea taxelor de functionare.

"Vom imbunatati legislatia privind utilizarea caselor electronice de marcat si vom imbunatati legislatia privind organizarea si desfasurarea activitatilor de jocuri de noroc", se mai angajeaza Guvernul in scrisoarea catre FMI.

O misiune FMI s-a aflat in ultimele doua saptamani la Bucuresti pentru cea de-a patra evaluare a derularii programului economic care conditioneaza imprumuturile. In urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide in a doua parte a lunii iunie daca se va elibera cea de-a cincea transa din acord, in suma de aproape 900 milioane euro.

Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD, urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro. Romania a atras deja imprumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro. 

Downloadeaza Memorandumul de Intelegere

#anaf, #fmi, #evidente bancare, #evaziune , #stiri FMI