Basescu vrea "responsabilitate in cheltuieli si zero populism"

Luni, 18 Octombrie 2010, ora 15:57
1273 citiri
Basescu vrea "responsabilitate in cheltuieli si zero populism"

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca Acordul cu FMI si UE a ajutat Romania sa restabileasca echilibrele macroeconomice, care, cu ajutorul unui nou acord de precautie, trebuie consolidate, afirmand ca solutia este "responsabilitate in cheltuielile bugetare si zero populism", informeaza Mediafax.

"Decizia noastra este sa continuam sa ramanem in acord cu FMI si cu UE. Actualul acord il vom finaliza in aprilie 2011 si vom continua sa ramanem in acord cu FMI intr-un acord de precautie.

Nu, categoric acordul cu FMI nu a adancit criza, dimpotriva", a declarat Traian Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de omologul sau ungar, Pal Schmitt.

El a fost intrebat daca acordul cu FMI va duce la relansarea economiei romanesti sau va adanci criza economica.

"(Acordul - n.r.) ne-a ajutat sa restabilim echilibrele macroeconomice, iar in perioada urmatoare intram intr-un ciclu de consolidare a echilibrelor macroeconomice.

In mod cert, in momentul de fata, pe fondul acordului pe care l-am avut cu UE si cu FMI, Romania a iesit in afara riscului unui derapaj. Ceea ce ne ramane de facut in continuare este sa consolidam echilibrele macroeconomice deja regasite, dar inca neconsolidate.

Asta inseamna in continuare responsabilitate in cheltuielile bugetare si zero populism", a conchis seful statului roman.

O misiune a FMI vine miercuri la Bucuresti pentru evaluarea acordului in derulare si inceperea discutiilor preliminare cu autoritatile romane pentru incheierea unei noi intelegeri, a declarat, duminica, pentru MEDIAFAX, Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria.

Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, la Pro TV, ca este un sustinator fara rezerve al unui nou acord cu FMI , care nu va viza imprumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit care va fi pusa la dispozitie in cazul in care situatia internationala o va impune. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#basescu, #cheltuieli, #fmi, #populism , #stiri FMI