BM si FMI: Criza va afecta toate tarile in curs de dezvoltare in urmatorii doi ani

Vineri, 24 Aprilie 2009, ora 17:43
2068 citiri
BM si FMI: Criza va afecta toate tarile in curs de dezvoltare in urmatorii doi ani

Criza va afecta toate tarile in curs de dezvoltare in urmatorii doi ani, prin diminuarea nivelurilor exporturilor, scaderea preturilor, scaderea cererii pe pietele interne si remiteri scazute, se arata intr-un raport publicat, vineri, de Banca Mondiala (BM) si Fondul Monetar International (FMI).

Tarile in curs de dezvoltare vor fi afectate si de diminuarea investitiilor straine, accesul redus la finantare si veniturile din ce in ce mai mici.

FMI estimeaza ca ritmul de crestere al tarilor in curs de dezvoltare va scadea la 1,6% in 2009, de la o medie de 8,1% in anii 2006-07. Fondul estimeaza, de asemenea, ca, intre timp, randamentul global va scadea cu 1,3% in acest an.

"La nivel mondial ne confruntam cu o diminuare enorma a proprietatii si a stabilitatii financiare. Milioane de oameni isi vor pierde locul de munca in anul 2009 si este necesara o finantare urgenta a programelor de protectie sociala tip 'safety net', precum si pentru infrastructura si micile afaceri din tarile sarace, pentru a putea desfasura un proces de recuperare sustenabil", a spus economist-sef al Bancii Mondiale, Justin Yifu Lin.

FMI si Banca Mondiala au atras atentia in Raportul de Monitorizare Globala pe 2009: Urgente de Dezvoltare (RMG) ca exista posibilitatea sa nu se poata indeplini toate cele opt obiective convenite la nivel global, inclusiv cele legate de foamete, mortalitatea infantila si materna, invatamant si progrese inregistrate in combaterea HIV/SIDA, a malariei si a altor boli importante.

Institutiile mai avertizeaza in raport ca, desi obiectivul primar de injumatatire a nivelului saraciei extreme din 1990 pana in anul 2015 este inca realizabil conform proiectiilor actuale, riscurile sunt foarte numeroase.

BM si FMI mai estimeaza ca inca 55-90 de milioane de persoane vor fi prinse in capcana saraciei extreme in anul 2009, din cauza recesiunii mondiale. Institutiile se asteapta ca numarul oamenilor afectati de foamete cronica sa depaseasca 1 miliard in acest an, ceea ce ar anula cresterile inregistrate in combaterea malnutritiei si ar urgenta in mod deosebit investitiile in agricultura.

Fluxurile nete de capital privat catre tarile in curs de dezvoltare inregistreaza o scadere abrupta si ar putea scadea cu peste 700 miliarde dolari in 2009, comparativ cu maximul inregistrat in 2007, potrivit datelor BM si FMI.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bm, # fmi, # saracie, # criza, # infrastructura, # agricultura , #stiri FMI