Bugetul CNADNR, mai mare cu 26%. Vezi ce proiecte vor fi finantate

Duminica, 11 Septembrie 2011, ora 13:14
1706 citiri
Bugetul CNADNR, mai mare cu 26%. Vezi ce proiecte vor fi finantate

Ministerul Transporturilor va cere Guvernului sa modifice bugetul CNADNR prin cresterea sumelor pentru investitii cu 26% fata de nivelul stabilit la inceputul anului, de la 6,02 miliarde lei la 7,59 miliarde lei, principalele proiecte finantate fiind autostrazile Transilvania si Bucuresti- Ploiesti, potrivit Mediafax.

"Principalele proiecte pentru care au fost suplimentate prevederile bugetare sunt: autostrada Brasov-Cluj-Bors (335 milioane lei); autostrada Bucuresti-Brasov (291,8 milioane lei); varianta de ocolire a Municipiului Timisoara (54,4 milioane lei). De asemenea, a fost suplimentata prevederea bugetara aferenta activitatii de intretinere a infrastructurii rutiere cu suma de 166,64 milioane lei.

Mentionam ca toate aceste suplimentari au avut la baza in primul rand realocari de fonduri in cadrul bugetului aprobat, la care s-a adaugat suplimentarea de 270 milioane lei urmare rectificarii prin OG nr. 10/2011", se arata in nota de fundamentare a unui proiect de HG elaborat de Ministerul Transporturilor. 

Totodata, conform scrisorii de intentie convenite cu FMI si a memorandumului de intelegere cu UE, bugetul CNADNR a fost suplimentat cu 35 milioane lei pentru extinderea sistemului informatic de emitere si control a rovinietei.

De asemenea, in buget a fost introdus un nou capitol, "Despagubiri civile", cu suma de 1,81 milioane lei pentru plata despagubirilor pentru exproprierile necesare constructiei centurii de ocolire Cluj Nord-Est.

Bugetul rectificat prevede majorate alocatiei bugetare cu 41%, de la 3,92 miliarde lei la 5,53 miliarde lei. Sumele suplimentare reprezinta majorari la capitolul investitii, cofinantare imprumuturi rambursabile si cofinantarea fondurilor nerambursabile (cheltuieli neeligibile ISPA si programe PHARE).

In acelasi timp, au scazut platile pentru dobanzile la credite cu 34,2%, la 40 milioane lei.

Proiectul mai prevede cresterea cu 33,7% (350 milioane lei) a platilor din proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile (FC, FEDR), de la 1,037 miliarde lei la 1,387 miliarde lei, reducerea cu 19,5%, la 1,44 miliarde de lei, a platilor din intrari de credite externe contractate de stat preluate de Ministerul de Finante la 1 ianuarie 2009.

De asemenea, au crescut cu 100 milioane lei, la 387,2 milioane lei, valoarea creditelor contractate pentru activitatea de exploatare.

Veniturile CNADNR ar urma sa fie de 1,612 miliarde lei, usor mai mari cu fata de nivelul stabilit anterior, de 1,596 miliarde lei. In acelasi timp, cheltuielile sunt anticipate la 1,611 miliarde lei, in urcare de la 1,597 miliarde lei.

Fondul de salarii, precum si venitul mediu pe salariat au ramas nemodificate.

3 aspecte și bune practici de avut în vedere atunci când investești la bursă
3 aspecte și bune practici de avut în vedere atunci când investești la bursă
Investițiile la bursă pot fi o modalitate eficientă de a-ți crește veniturile și de a-ți atinge obiectivele financiare pe termen lung, însă este recomandat să ai în vedere câteva...
#buget cnadnr, #venituri cnadnt, #investitii, #proiecte infrastructura, #transpoturi , #stiri FMI