Bulgaria si Cehia nu vor sa adere la Zona euro

Miercuri, 05 Octombrie 2011, ora 11:23
1561 citiri
Bulgaria si Cehia nu vor sa adere la Zona euro

Premierii Bulgariei si Cehiei au anuntat ca tarile lor nu vor incerca deocamdata sa adere la Zona euro, din cauza crizei deficitelor cu care se confrunta in prezent tarile membre, conform NewsIn.

"Vom adera la Zona euro atunci cand vom vedea reguli clare acolo. Altfel, se transforma dintr-un stalp de stabilitate intr-un loc in care dai bani pentru a-i sustine pe cei care au probleme, iar scopul sau este, de fapt, complet diferit", a declarat premierul Boiko Borisov.

Omologul sau ceh, Peter Necas, a exprimat un punct de vedere similar in ceea ce priveste criza deficitelor si extinderea Zonei euro.

"Guvernele Cehiei si Bulgariei refuza ferm sa declare o data pentru aderarea la Zona euro, pentru ca nimeni nu stie ce se va intampla cu proiectul", a spus Necas dupa intalnirea cu Borisov.

"In plus, putem vedea cu totii cum uniunea monetara actuala se tranforma intr-o uniune de transfer de bani sau chiar intr-o uniune a deficitelor", a subliniat Necas.

"Bulgaria este tara cu una dintre cele mai mici datorii externe din UE, avem o rezerva fiscala stabila, ceea ce reprezinta o preconditie buna pentru stabilitatea levei bulgare", le-a dat asigurari Borisov potentialilor investitori cehi.

De asemenea, el a respins categoric zvonurile ca Bulgaria ar putea avea nevoite de un imprumut FMI.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
Producţia industrială în UE şi zona euro a crescut în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, iar România se numără printre ţările membre cu cele mai importante creşteri...
#zona euro, #criza euro, #destramare europa, #uniunea europeana , #stiri FMI