CE a virat un miliard de euro in contul Trezoreriei

Vineri, 12 Martie 2010, ora 09:22
1437 citiri
CE a virat un miliard de euro in contul Trezoreriei

Comisia Europeana (CE) a virat, joi, suma de un miliard de euro in contul Trezoreriei, reprezentand a doua transa din imprumutul acordat Romaniei, in valoare totala de 5 miliarde de euro.

Executivul UE noteaza ca acordarea celei de-a doua transe catre Romania vine dupa o evaluare pozitiva a Comisiei cu privire la implementarea de catre autoritatile romane a conditiilor agreate in memorandumul tehnic de intelegere.

"Sunt fericit sa anunt ca Romania s-a conformat cu conditiile de politica impuse pentru acordarea celei de-a doua transe.

Asistenta financiara acordata de Uniunea Europeana, FMI si alte institutii financiare internationale a ajutat Romania sa treaca peste partea cea mai grea a crizei economice si financiare", a declarat, intr-un comunicat, comisarul european pentru Afaceri Monetare si Economice, Olli Rehn.

El a mentionat ca este nevoie ca progresele realizate in sensul consolidarii fiscale sa fie insotite de reforme structurale, inclusiv de adoptarea si implementarea legii responsabilitatii fiscale si a legislatiei revizuite privind pensiile.

CE arata ca Uniunea Europeana asteapta ca Romania sa implementeze reformele pentru indeplinirea conditiilor necesare acordarii urmatoarelor transe, care sunt stabilite in memorandumul tehnic de intelegere si prin memorandumul suplimentar, semnat in februarie.

"Memorandumul suplimentar reflecta angajamentul continuu al autoritatilor romane de a implementa cu rigurozitate programul de stabilitate macro-financiar agreat si de a adopta reforme structurale, fiscale si pentru piata financiara intr-o maniera oportuna", se mai spune in comunicatul CE.

Executivul UE noteaza ca aceste actiuni sunt necesare pentru imbunatatire perspectivelor pe termen mediu privind cresterea economica si crearea de locuri de munca, permitand diminuarea dezechilibrelor care au inrautatit efectele crizei si realizaea procesului de convergenta.

Consiliul ministrilor de Finante ai statelor UE - ECOFIN a aprobat, in luna februarie, virarea celei de-a doua transe catre Romania. O misiune comuna a Fondului Monetar International si a Comisiei Europene s-a aflat la Bucuresti in luna ianuarie pentru a doua si a treia evaluare a acordului stand-by incheiat cu Romania.

La finalul vizitei, reprezentantul CE, Fabienne Ilzkovitz, a afirmat ca executivul european va elibera urmatoarea transa de un miliard de euro pentru Romania in luna martie.

Prima transa de la UE, in valoare de 1,5 miliarde de euro, a fost acordata in luna iulie. Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD, urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.

Transele a treia si a patra de la FMI, in suma de aproximativ 2,4 miliarde euro, au fost virate Romaniei la sfarsitul lunii februarie. Din acordul cu institutiile financiare internationale, Romania a atras deja imprumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro. 

Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android, proiectate să îmbogățească experiența utilizatorilor pe dispozitive mobile, tablete, smartwatch-uri și sisteme auto....
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
#ce, #comisia, #europeana, #fmi, #imprumut, #transa, #trezorerie , #stiri FMI