Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CE ajuta sectorul financiar cu 3.000 miliade euro

CE ajuta sectorul financiar cu 3.000 miliade euro

Comisia Europeana a estimat miercuri la 3.000 miliarde euro costul maxim al ajutoarelor guvernamentale pentru sectorul financiar european, pe care le-a autorizat de la inceptulul crizei, relateaza AFP.

O parte importanta a imprumutului, sau 2.300 de miliarde euro, corespunde sistemului de garantii, in care autoritatile publice intervin numai in cazul in care asiguratorul sau banca intra in incapacitate de plata.

Oficialii de la Bruxelles au autorizat recapitalizari de aproape 300 miliarde euro si alte masuri de salvare si restructurare, de aproximativ 400 de miliarde euro.


"Totul depinde acum de institutiile financiare, care trebuie sa isi consolideze bilanturile si sa se restructureze", a spus comisarul european pentru competitie, Neelie Kroes. Kroes a fost criticata de mai multe guverne europene pentru inflexibilitate in aplicarea regulilor pentru competitie, in contextul actualei crize financiare.


"Ultimele sase luni au demonstrat ca este esential sa monitorizam cresterea ajutoarelor de stat, intr-o maniera coordonata, in contextul implicarilor aduse de criza economica in Europa", a declarat miercuri comisarul.


Kroes a spus marti ca bancile sprijinite financiar de guvernele europene ar trebui sa isi micsoreze operatiunile si sa se intoarca la afacerile lor de baza.


Oficialul a spus ca bancile au inca probleme legate de activele toxice, insa Uniunea Europeana nu va putea sa le sprijine la nesfarsit. Fondul Monetar International a estimat ca la nivel global, bancile au active toxice de 2.300 miliarde dolari.


De la inceputul crizei financiare, in septembrie 2008, guvernele UE au sarit in sprijinul bancilor nationale cu injectii de capital si garantii.


CE este deschisa la preluari de banci de catre guverne, doar daca o astfel de masura este temporara, a subliniat Kroes.


Declaratiile oficialului vin in contextul in care activele toxice acumulate de banci si de grupurile de asigurari s-ar putea ridica la 4.000 miliarde dolari, in cadrul noilor previziuni ce urmeaza sa fie publicate de FMI, conformTimes Online.


Bancile si asiguratorii, ce au detinut pana in prezent active toxice de 1.290 miliarde dolari, se confrunta cu pierderi tot mai mari, in contextul adancirii recesiunii, pierderi ce se adauga la datoriile acumulate din creditele ipotecare cu grad de risc ridicat.


Noile previziuni FMI, ce ar putea fi revizuite din nou pana la sfarsitul lunii, vor fi o lovitura pentru guvernele ce au injectat deja miliarde dolari in cadrul sistemului bancar.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 818 ori
Citeste mai multe despreactive ajutor bilant ce credite financiar sector