CE si BM nu vor elibera noi transe de imprumut fara aprobarea legilor salarizarii si pensiilor

Marti, 03 Noiembrie 2009, ora 15:32
1012 citiri
CE si BM nu vor elibera noi transe de imprumut fara aprobarea legilor salarizarii si pensiilor

Comisia Europeana (CE) si Banca Mondiala (BM) vor aproba noi transe de imprumut din cadrul acordului de finantare cu Romania doar dupa aprobarea legilor privind reformele structurale, care privesc salarizarea, pensiile si responsabilitatea fiscala, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

"La Fondul Monetar International exista mai mare flexibilitate, au fost negociate niste conditii, iar principala problema o reprezinta bugetul pentru 2010. Comisia Europeana si Banca Mondiala au ca obiective chiar aceste reforme structurale si nu vor elibera noi transe fara aprobarea legilor salarizarii, pensiilor sau responsabilitatii fiscale", au afirmat sursele citate, potrivit Mediafax.

In aceste conditii, autoritatile romane au solicitat juristilor o varianta prin care legea bugetului pentru 2010 sa poata fi promovata in Parlament, in conditiile in care guvernul interimar nu are dreptul sa trimita spre aprobare proiecte de legi.

Executivul si-a angajat, in 15 septembrie, raspunderea in fata Parlamentului asupra proiectelor de lege privind educatia nationala, salarizarea unitara a personalului bugetar si reorganizarea unor autoritati si institutii publice.

Curtea Constitutionala a amanat, miercuri, pentru 9 decembrie, discutiile pe sesizarile depuse de PNL privind legile reorganizarii unor autoritati si institutii publice, a educatiei si a salarizarii unice pentru bugetari, fiind pentru a doua oara cand decide sa nu judece cazul.

De asemenea, legea pensiilor a fost promovata in Parlament la inceputul lunii octombrie, tot prin asumarea raspunderii Guvernului.

Aprobarea legii salarizarii unitare pana la 30 octombrie si a legii pensiilor pana la 31 decembrie sunt, totusi, conditionalitati ale acordului cu FMI, care mai stipuleaza promovarea legii responsabilitatii fiscale pana la 30 noiembrie si aprobarea bugetului pentru 2010 inainte de finalul acestui an.

Comisia Europeana urma sa acorde Romaniei in luna decembrie a doua transa, in valoare de un miliarde de euro, din imprumutul de 5 miliarde de euro stabilit in cadrul aranjamentului financiar convenit cu FMI si institutile financiare internationale, in valoare totala de 19,5 miliarde euro.

Mai multi oficiali au declarat ca transa de la CE nu va fi disponibila in acest an, invocand procedurile tehnice mai complicate de la nivelul forului european.

Saptamana trecuta, Basescu a declarat ca, din cauza amanarii celei de-a doua transe de la UE, Guvernul trebuie sa se imprumute de pe piete doua miliarde de euro, in loc de un miliard de euro, daca primea banii de la Comisia Europeana.

Pachetul de asistenta financiara internationala include si trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare in valoare totala de un miliard de euro din partea BM, atasate unui pachet de reforme in domeniul sectorului public, inclusiv educatie si sanatate, reforme in domeniul protectiei sociale si sectorului financiar.

 

Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...
#transe, # legi, # raspundere, # imprumut , #stiri FMI