Criza din Romania, un test pentru succesul actiunilor UE si FMI

Marti, 24 Noiembrie 2009, ora 09:22
1555 citiri
Criza din Romania, un test pentru succesul actiunilor UE si FMI

Romania reprezinta in prezent un test pentru UE, Fondul Monetar International (FMI) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care au reusit anul acesta sa ajute la evitarea unei crize bancare in Europa Centrala si de Est, comenteaza The Times, in editia electronica de marti.

Uniunea Europeana a avut un succes la scara redusa, dar surprinzator, in ceea ce priveste ajutorul acordat regiunii pentru evitarea unei crize bancare in acest an. Comisia Europeana a actionat neobisnuit de repede, iar institutii precum FMI si BERD si-au regasit scopul pe parcursul crizei economice mondiale, apreciaza The Times, citat de Mediafax.

In Romania, tara grav afectata de criza, procesul de alegere al presedintelui, care a inceput duminica, va arata daca romanii mai au inca forta de a realiza schimbarile si reformele pe care organizatiile si institutiile finantatoare le solicita.

Luna trecuta, Guvernul de coalitie de centru-stanga a fost demis, iar FMI a amanat plata celei de-a treia transe, de aproximativ 1,5 miliarde de euro, dintr-un pachet pe doi ani, de 20 de miliarde de euro, probabil pana la formarea unui nou Guvern.

Acest lucru ar putea dura mult, avand in vedere ca actuala cursa prezidentiala se dovedeste a fi una stransa. Principalii doi candidati, Traian Basescu si Mircea Geoana, au un anumit sprijin occidental: Basescu, pentru ca "vorbeste limbajul pietelor", iar Geoana, partial datorita perioadei in care a fost ambasador in Statele Unite, scrie cotidianul britanic.

Dar din cauza stilului mai agresiv al lui Basescu, investitorii se tem ca, daca el castiga cel de-al doilea tur de scrutin de la 6 decembrie, nu va ajuta mult la formarea unei coalitii.

Intarzierile conteaza, noteaza cotidianul, care adauga ca, in pofida aderarii Romaniei la UE in ianuarie 2007, tara a ramas profund afectata de coruptie, iar rapoartele "caustice" de la Bruxelles nu au avut un efect prea mare.

FMI este in prezent sceptic in legatura cu capacitatea Romaniei de a reduce cheltuielile sau de a realiza reduceri de personal in timpul recesiunii.

#actiuni, #berd, #criza, #fmi, #ue , #stiri FMI