Cursul valutar ar fi ajuns 6 lei/euro fara FMI

Joi, 13 Mai 2010, ora 12:47
1600 citiri
Cursul valutar ar fi ajuns 6 lei/euro fara FMI

Consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru a afirmat joi, in cadrul unei intalniri cu doctoranzii Academiei de Studii Economice, ca in lipsa ajutorului de la FMI leul s-ar fi depreciat puternic, iar cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei/euro, precizeaza Mediafax.

El a tinut sa precizeze ca nivelul de 6 lei/euro nu este o estimare de suprafata, ci rezultatul unor calcule riguroase.

In nacest context, Croitoru a adaugat ca desi partidele aflate anul trecut la guvernare, PSD si PDL, nu au reusit sa se inteleaga, "singurul lucru bun" a fost ca ambele formatiuni politice si-au dat seama ca Romania are nevoie de ajutorul de la FMI.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in luna martie ca efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au facut simtite in economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analistii il vedeau in decembrie la 4,6 lei/euro, iar dupa primele trei luni din 2010 banca centrala era ingrijorata ca leul sa nu se aprecieze prea mult.

Potrivit cursurilor de schimb medii publicate de Banca Nationala a Romaniei, leul s-a depreciat anul trecut cu 15,05% fata de euro, de la un nivel de 3,6827 lei/euro in 2008 la 4,2373 lei/euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În timp ce la nivelul pieței auto europene înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat declinuri anuale de 10,6% în primul trimestru și de 18,5% în luna martie 2024, în România...
#acord, #calcule, #croitoru, #curs, #economie, #fmi , #stiri FMI