De ce are nevoie Europa de propriul FMI?

Miercuri, 10 Martie 2010, ora 09:31
1244 citiri
De ce are nevoie Europa de propriul FMI?

Ca orice tragedie care se respecta, actuala criza din Grecia isi are originile in evenimente din trecut, in special in doua deficiente in abordarea monetara si fiscala a Uniunii Europene, care i-ar putea ameninta stabilitatea. 

Aceasta problema a fost foarte bine inteleasa de fondatorii Uniunii Europene. Intelegerile semnate in 1978, care au stabilit ca sistemul monetar european sa aiba un regim fix pentru rata de schimb, au pus bazele pentru un Fond Monetar European, doi ani mai tarziu.

Acesta ar juca un rol similar Fondului Monetar International, adica ar permite tarilor care au fost lovite de o criza neanticipata sa primeasca sprijin financiar din partea sa si, precum FMI, ar impune cateva conditii in acest sens. Insa aceasta idee nu s-a mai materializat la acea data, intrand din nou in discutie in prezent, din cauza crizei din Grecia.

A doua deficienta a iesit la iveala in timpul negocierilor din 1985, in urma carora s-a infiintat uniunea monetara. La acea data, Grecia avea grave probleme fiscale si se temea ca va fi fortata sa poarte negocieri dure cu FMI.

Pentru acest lucru, ar fi fost nevoie de votul unanim al tarilor membre, iar Comisia Europeana a preferat sa-i ofere o linie de creditare.

Cu alte cuvinte, in ciuda principiilor de stabilitate fiscala si interzicerea sprijinului financiar aflate la baza zonei euro, procesul politic a condus, de mai multe ori, la o "mila" convenabila.

Astfel, chiar daca infiintarea FME a fost uitata, acum exista tentatia crearii unei structuri informale, care ar indeplini mai putin eficient aceeasi sarcina a FMI, cred analistii de la Financial Times.

Integrarea in uniunea monetara se baza pe ideea ca adoptarea unor reguli privind deficitul si datoriile, impreuna cu o supraveghere mai atenta, ar fi de ajuns pentru a preveni problemele. Aceasta abordare a fost criticata inca de la inceput, din cauza deficientelor regulii si a lipsei unor institutii corespunzatoare.

Avantajele unui fond monetar

Chiar daca reglementarile fiscale ar functiona perfect, ceea ce nu e cazul, ele nu acopera si situatia in care o tara ar fi lovita subit de o criza financiara sau un soc fiscal, din cauza intrararii in faliment a unei banci mari, spargerea unor "baloane" (imobiliar etc). De exemplu, Irlanda avea o pozitie fiscala puternica si respecta toate cerintele UE, inaintea izbucnirii crizei bancare, insa, acum, are nevoie urgenta de ajutor.

Cand apare o criza, nu poate fi rezolvata decat prin negocieri politice la nivel inalt. Astfel, se da impresia ca tara aflata in criza este beneficiara unor favoruri, ceea ce produce resentimente atat debitorului, cat si creditorului.

Insa, avantajele procedurilor FMI sunt evidente. In primul rand, se urmeaza un set de reguli bine stabilit, diminuandu-se riscul extinderii crizei prin contagiune.

In al doilea rand, o mare parte din aspectul politic dispare. De exemplu, la mijlocul anilor 1970, cand Italia a cerut ajutor de la Germania, aceasta a preferat sa lase FMI sa se ocupe de situatie, pentru a nu starni o problema politica, pe langa cea economica.

Pe de alta parte, principalul dezavantaj al FMI il reprezinta teama ca Europa ar putea da impresia ca nu-si poate rezolva propriile probleme, dand un semnal negativ pietei si ducand la scaderea ratingurilor pentru creditare.

De asemenea, exista si riscul ca sprijinul FMI sa vina prea tarziu, fiind, din acest motiv, prea costisitor. Istoria ne-a demonstrat ca nu trebuie niciodata subevaluata posibilitatea unei neintelegeri si instabilitatea pietelor dupa o astfel de interventie.

In plus, Banca Centrala Europeana nu poate fi un substitut al FME, deoarece nu are voie sa acorde imprumuturi guvernelor si deoarece o banca independenta din punct de vedere politic nu este institutia potrivita pentru a impune conditii.

Doar o institutie care are o responsabilitate politica foarte clara isi poate asuma o asemenea sarcina.

Pe termen lung, Europa are nevoie de FME, prin intermediul caruia sa poata fi negociata, calm, salvarea unor tari, fara lupte politice. Infiintarea unei astfel de institutii ar putea dura mult timp, dar ar fi un adaos important la institutiile europene deja existente.

Insa, pe termen scurt, adica pentru actuala criza din Grecia, Europa va trebui sa se multumeasca cu Fondul Monetar International.

#europa, #fmi, #criza, #grecia , #stiri FMI