Decizia Curtii Constitutionale blocheaza toate masurile asumate de Guvern

Vineri, 25 Iunie 2010, ora 13:26
1520 citiri
Decizia Curtii Constitutionale blocheaza toate masurile asumate de Guvern

Decizia de vineri a Curtii Constitutionale, care respinge articole din legile austeritatii, pune Guvernul in imposibilitatea de a aplica vreuna dintre masurile prevazute in respectivele acte normative, intrucat acestea se vor intoarce la Parlament pentru a fi puse in acord cu legea fundamentala, relateaza Mediafax.

Judecatorii Curtii Constitutionale au declarat neconstitutionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si articolul 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Articolul 1, litera c) din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor se refera la "pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor si judecatorilor, respectiv magistratilor asistenti ai Curtii Constitutionale", care prin decizia Curtii vor ramane practic cu statut de pensii speciale.

Potrivit articolului 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, "de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminueaza cu 15%.

La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum si a indemnizatiei de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate incepind cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizata este de 622,9 lei".

Conform articolului 147 alin. 2 din Constitutie, "in cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale".

Legea fundamentala nu prevede un termen pentru reexaminarea dispozitiilor declarate neconstitutionale inainte de promulgarea acestora, asa cum este cazul celor doua legi asupra carora s-a pronuntat Curtea vineri.

Decizia Curtii Constitutionale urmeaza sa fie publicata in Monitorul Oficial, moment de la care devine general obligatorie.

Astfel, de la acel moment Parlamentul trebuie sa reanalizeze prevederile.

De fapt, Legislativul va lua pentru prima data in discutie aceste legi, intrucat initial acestea au fost aprobate prin asumarea raspunderii Guvernului.

Pentru ca prevederile declarate neconstitutionale sa fie puse in acord cu legea fundamentala, va fi necesara in primul rand convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dar nu obligatorie, intrucat nu exista termen pentru renalizarea prevederilor respinse de Curte.

Conform Constitutiei, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in sesiuni extraordinare la cererea presedintelui Romaniei, a Biroului permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.

Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.

Oricum, in Parlament cele doua legi vor urma procedura legislativa obisnuita, care, in functie de mobilizarea puterii si a opozitiei, poate dura chiar si luni de zile.

Pana atunci, seful statului nu poate promulga legile, iar Guvernul este in imposibilitatea de a aplica vreo masura din cele prevazute in Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si in Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Este vorba, de fapt, despre toate reducerile de salarii, pensii, indemnizatii si alte venituri pentru care Executivul si-a asumat raspunderea.

In aceste conditii, Guvernul este nevoit sa gaseasca alte solutii de reducere a cheltuielilor sau sa treaca la asa-zis-ul "plan B".

De altfel, surse guvernamentale au declarat deja pentru MEDIAFAX ca Executivul ia in calcul un nou plan de masuri pentru mentinerea deficitului bugetar in limita tintei de 6,8% din PIB convenita cu FMI, orientat in principal pe majorari de taxe si impozite, inclusiv a TVA si cotei unice de impozitare. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#masuri, # curtea, # constitutionala, # guvern , #stiri FMI