Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Directorului general FMI, Christine Lagarde, in vizita oficiala la Bucuresti pe 15-16 iulie

Directorului general FMI, Christine Lagarde, in vizita oficiala la Bucuresti pe 15-16 iulie


Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, se va afla in vizita in Romania in perioada 15-16 iulie, urmand sa sustina la Bucuresti un discurs despre identificarea unei "noi paradigme de crestere" economica in regiune, a anuntat Fondul.

"La Bucuresti, Lagarde va sustine un discurs despre Romania si Europa de Est, concetrandu-se asupra identificarii unei noi paradigme de crestere pentru regiune", se arata intr-un comunicat transmis de FMI.

Dupa Romania, Lagarde va vizita si Lituania, pe 17-18 iulie.

"In timpul vizitelor - primele in aceste doua tari de la preluarea functiei de sef al FMI in iulie 2011 - Lagarde se va intalni cu autoritati, precum si reprezentanti ai sectorului privat, societatii civile si mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice si provocarile care urmeaza pentru fiecare din cele doua tari", se arata in comunicat.

La Vilnius, Lagarde va participa la un forum privind provocarile si oportunitatile integrarii economice europene, marcand astfel inceputul mandatului Lituaniei la presedintia Uniunii Europene.

Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a avizat, saptamana trecuta, ultimele doua evaluari ale acordului cu Romania si a aprobat scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile de la Bucuresti, astfel ca acordul inceput in 2011 a fost finalizat cu succes.

Acordul Romaniei cu FMI si UE, in valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autoritatile romane ca preventiv, fara sa fie trase fonduri.

Intelegerea a fost parafata in primavara anului 2011, in continuarea acordului inceput in 2009, si trebuia s ase incheie in martie 2013. Board-ul FMI a aprobat in martie cererea autoritatilor romane de extindere cu trei luni a acordului, pana la sfarstul lunii iunie, astfel incat Guvernul sa aiba timp sa reduca arieratele si sa adopte masuri de imbunattire a managementului companiilor de stat.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 858 ori