Elvetia si Austria, pe lista gri a paradisurilor fiscale

Vineri, 03 Aprilie 2009, ora 10:15
1468 citiri
Elvetia si Austria, pe lista gri a paradisurilor fiscale

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a publicat, la cererea G20, trei liste privind paradisurile fiscale care nu sunt in conformitate cu regulile mondiale privind schimbul de informatii fiscale, scrie Le Figaro.

Lista alba

Lista cuprinde statele sau teritoriile care au implementat standarde internationale, prin semnarea a cel putin 12 acorduri in domeniul fiscal: Argentina, Australia, Barbados, Canada, China, Franta, Germania, Grecia, Guernsey, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Jersey, Coreea, Malta, Mauritius, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Insulele Seychelles, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Statele Unite, Insulele Virgine.

Lista gri

Lista cuprinde statele sau teritoriile care s-au angajat sa respecte standardele internationale, insa au semnat pana acum mai putin de 12 acorduri.

Lista gri inchis

Pe lista sunt trecute paradisuri fiscale identificate in 200 de OCDE: Andora, Anguilla Antigua, Barbados, Aruba, Bahamas, Bahrein, Belize, Insulele Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Cook, Republica Dominicana, Gibraltar, Granada, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Monaco, Montserrat, Nauru, Antilele Olandeze, Niue, Panama, Sfantul Kitts si Nevis, Sfanta Lucia, Sfantul Vincent si Grenadine, Samoa, San Marino, Insulele Turks si Caicos, Vanuatu.

Lista gri deschis (alte centre financiare): Austria, Belgia, Brunei, Chile, Guatemala, Luxemburg, Singapore, Elvetia.

Lista neagra

Aici sunt inregistrate statele sau teritoriile care nu s-au angajat sa respecte standardele internationale: Costa Rica, Malaezia, Filipine, Uruguay.

In ultimele saptamani, mai multe state intrate in vizorul comunitatii internationale au oferit dovezi de bunavointa pentru a evita sa fie incluse de OCDE pe lista actualizata pe care o cer tarile mari.

Problema paradisurilor fiscale, "gauri negre in privinta finantelor", a fost readusa in discutie in noiembrie 2008, in perioada cea mai grava a crizei financiare, la o reuniune a 17 tari organizata la Paris, la initiativa Germaniei si Frantei.

Statele participante au cerut OCDE sa reactualizeze, pana la mijlocul anului 2009, lista neagra a paradisurilor fiscale, la care Berlinul cerea adaugarea Elvetiei.

O lista precedent a fost publicata la inceputului anilor 2000 de OCDE. Dar aceasta nu numara decat trei tari - Monaco, Andorra si Liechtenstein. O parte dintre state au fost sterse de pe lista de-a lungul anilor, dupa ce si-au luat angajamente de transparenta.

Temandu-se sa nu figureze pe lista reactualizata, Belgia, Austria, Luxembourg, Elvetia, Liechtenstein, dar si Andorra au anuntat in ultimul moment o modificare a legislatiilor nationale privind secretul bancar.

#acorduri, #fiscale, #fmi, #g20, #lista, #ocde, #paradisuri, #state , #stiri FMI