Excedentul bugetar al Bulgariei s-a redus in februarie cu 35%

Miercuri, 01 Aprilie 2009, ora 09:41
986 citiri
Excedentul bugetar al Bulgariei s-a redus in februarie cu 35%

Excedentul bugetar al Bulgariei a scazut in februarie la 587,7 milioane leva (300,4 milioane euro), cu 35% sub nivelul din luna precedenta, ceea ce a dat nastere temerilor ca Bulgaria ar putea sa rateze obiectivul de excedent stabilit pentru sfarsitul anului, relateaza Reuters.

Cheltuielile fiscale din primele doua luni ale anului au crescut cu 12% fata de aceeasi perioada din 2008, la 3,68 miliarde leva, indicand ca guvernul socialist a majorat cheltuielile inainte de alegerile parlamentare ce vor avea loc in iunie sau iulie.

Veniturile au crescut in primele doua luni ale anului cu 9,9%, la 4,27 miliarde leva, potrivit datelor publicate de ministerul de finante.

Insa veniturile din taxe indirecte, care au cea mai mare pondere in veniturile tarii, au scazut cu 2,4%. Bulgaria, ca si celelalte tari din Europa Centrala si de Est, a resimtit deja efectele negative ale crizei mondiale si a inregistrat o scadere a exporturilor si a cererii interne.

In bugetul pentru 2009, Bulgaria a planificat un excedent de 3,0% din produsul intern brut (PIB) insa analistii au avertizat ca scaderea activitatii afacerilor si comertului va afecta veniturile din taxe si ca Bulgaria va trebui sa se straduiasca sa isi atinga obiectivul.

FMI a estimat ca excedentul bugetar al Bulgariei va scadea la 1,4% din PIB, din cauza incetinirii cresterii economiei la 1%, si a cerut guvernului sa reduca cheltuielile pentru a asigura stabilitatea financiara. 

#buget, # PIB, # criza, # economie, # exporturi , #stiri FMI