Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI avertizeaza: Romania nu a ajuns la apogeul crizei

FMI avertizeaza: Romania nu a ajuns la apogeul crizei

Cresterea economica a Romaniei va continua sa fie negativa in urmatoarele doua-trei trimestre si isi va reveni la sfarsitul acestui an sau inceputul anului urmator, a declarat, vineri, Jeffrey Franks, seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) la Bucuresti.

"Vom continua sa ne modificam constant prognozele. Cresterea va continua sa fie negativa pentru urmatoarele doua-trei trimestre si isi va reveni la sfarsitul anului 2009 sau inceputul anului 2010", a afirmat Franks intr-o conferinta de presa. Totodata, el a aratat ca o seceta severa in acest an ar avea un impact negativ asupra PIB-ului, dar in special pe partea sociala, respectiv asupra micilor fermieri.

In primul trimestru, PIB s-a contractat cu 6,4% fata de perioada similara a anului trecut si a scazut, conform datelor ajustate sezonier, cu 2,6% fata de trimestrul patru "Trimestrul I a fost mai rau decat ne-am asteptat", a spus Franks. El a precizat insa ca, in calculul produsului intern brut, FMI are in vedere raportarea la trimestrul anterior.


"Nu am atins punctul minim, dar scaderile economiei vor fi din ce in ce mai mici, ceea ce ar putea indica o revenire", a spus Franks. Totodata, oficialul FMI a aratat ca somajul va avea o tendinta de crestere, pe fondul recesiunii.


"Va fi un an dificilpentru angajati pana la finele anului", a spus Franks.


El a afirmat ca deocamdata nu se pune problema revizuirii tintelor trimestriale de deficit bugetar, ca urmare a scaderii economiei peste asteptari in primul trimestru al acestui an. "Sunt de acord cu ceea ce a spus ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, ca nu este nevoie de o relaxare a tintelor", a adaugat seful misiunii FMI.


El a mentionat ca 2009 va fi un an dificil, chiar si dupa semnarea acordului, dar a precizat ca deja exista rezultate pozitive, si anume scaderea primei de risc si o presiune mai redusa asupra cursului de schimb.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3079 ori
Citeste mai multe desprecriza fmi franks