FMI cere guvernului Boc sa faca reforma pensiilor pana la finele anului

Joi, 24 Septembrie 2009, ora 10:55
1451 citiri
FMI cere guvernului Boc sa faca reforma pensiilor pana la finele anului

 

Reforma pensiilor se traduce prin indexarea pensiilor cu inflatia, cresterea varstei de pensionare, revizuirea modului de alocare a pensiilor de invaliditate, eliminarea pensiilor speciale si modificarea conditiilor de pensionare anticipata.

"O sursa semnificativa de presiune fiscala pe termen mediu este costul viitoarelor obligatii aferente pensiilor. Pentru solutionarea acestei probleme vom reforma parametrii principali ai sistemului de pensii, in coordonare cu Banca Mondiala (obiectiv structural).

Modificarile vor include trecerea la indexarea pensiilor publice cu indicele preturilor de consum si nu cu nivelul salariului si limitarea sferei majorarilor discretionare ale pensiilor.

Grupurile de angajati din sectorul public ce sunt in prezent exclusi de la contributiile la pensii vor face obiectul introducerii treptate a acestor contributii.

Vom continua, de asemenea, ajustarea graduala a varstei de pensionare dincolo de schema convenita in prezent (mai ales pentru femei) tinand seama de evolutia sperantei de viata, pentru a permite o mai mare stabilitate a sistemului, dar si pentru a ne asigura ca parametrii de pensionare sunt aliniati practicilor din tarile UE", se arata in scrisoare de intentie semnata de Guvern si transmisa FMI.

#indexarea pensii, # varsta pensionare, # inflatie , #stiri FMI