FMI: Datoriile statelor dezvoltate ar putea cauza o criza fiscala

Luni, 21 Martie 2011, ora 09:45
1492 citiri
FMI: Datoriile statelor dezvoltate ar putea cauza o criza fiscala

Datoriile statelor dezvoltate, estimate sa atinga in acest an un nivel record pentru perioada de dupa Al Doilea Razboi Mondial, sunt nesustenabile si risca o viitoare criza fiscala, a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar International (FMI), John Lipsky, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.

In medie, datoriile statelor dezvoltate vor depasi 100% din Produsul Intern Brut in acest an pentru prima data de la razboi, a spus Lipsky, intr-un discurs sustinut la Beijing.

"Impactul negativ al crizei asupra finantelor publice trebuie rezolvat inainte sa inceapa sa afecteze recuperarea si sa creeze noi riscuri.

Principala provocare este de a evita o potentiala criza fiscala si de a crea, in acelasi timp, locuri de munca, sustinand si coeziunea sociala", a spus oficialul Fondului.

Viziunea lui Lipsky contrazice opiniile laureatului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, exprimate la acelasi forum, potrivit caruia pentru favorizarea cresterii sunt necesari noi stimuli fiscali, iar statele europene, concentrate pe austeritate, au perspective slabe.

Investitorii ar putea creste randamentele cerute pentru obligatiunile pe termen lung ale statelor cu 1-1,5 puncte procentuale, a afirmat Lipsky, ca urmare a unei majorari de 0,25 puncte procentuale de la debutul crizei financiare si a asteptarilor privind o cerere in urcare pentru imprumuturi in perioada urmatoare.

Datoria publica totala a Statelor Unite depasea 14.000 miliarde de dolari la sfarsitul anului trecut, in urcare cu 72% fata de 2005, in timp ce datoria Japoniei este de aproape doua ori mai mare raportat la PIB-ul de circa 5.000 de miliarde de dolari. 

#criza, #criza fiscala, #datoriile statelor dezvoltate, #finante publice, #fmi, #pib , #stiri FMI