FMI nu a prevazut criza financiara din cauza mentalitatii de turma

Vineri, 11 Februarie 2011, ora 01:11
1419 citiri
FMI nu a prevazut criza financiara din cauza mentalitatii de turma

Fondul Monetar International nu si-a dat seama de riscurile care au condus la criza financiara globala din cauza admiratiei naive pentru reglementarea limitata a pietelor financiare din SUA si Marea Britanie si din cauza mentalitatii de turma, potrivit unui raport al biroului de evaluare al institutiei financiare.

Potrivit raportului realizat de firma independenta de evaluare care supravegheaza activitatea Fondului Monetar International (FMI), acesta a vazut prea tarziu problemele interconectate din cadrul economiilor dezvoltate, relateaza Financial Times.

Chiar la sfarsitul anului 2008, managementul FMI declara ca "SUA a evitat aterizarea dura" si ca "vestile proaste au trecut".

"Inabilitatea FMI de a identifica in mod corect riscurile a fost provocata de un grad mare de mentalitate de turma si o gandire generala ca o criza financiara majora este improbabila in economiile avansate, pe langa analizele incomplete", se arata in raport.

De asemenea, in raport se spune ca supravegherea economiei americane nu a fost facuta destul de bine incat sa poata fi avertizate autoritatile de riscurile iminente, iar vocile critice din cadrul FMI sau din afara, care si-au dat seama de riscuri, au fost ignorate.

Din cauza unei abordari intelectuale depasite, FMI nu a extins analizele sale astfel incat sa includa si factorii de stabilitate financiare, un lucru la care au contribuit si autoritatile americane, ce nu au permis expertilor FMI sa faca o analiza amanuntita a stabilitatii sistemului sau financiar.

Citeste continuarea pe Ziare.com

#fmi, #criza financiara, #mentalitate de turma , #stiri FMI