Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI recomanda Romaniei sa-si faca politici fiscale pe termen lung, si nu de pe o zi pe alta

FMI recomanda Romaniei sa-si faca politici fiscale pe termen lung, si nu de pe o zi pe alta
Politica fiscala a Romaniei ar trebui elaborata pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, asa cum se face in prezent, recomanda reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), care considera ca proiectiile pentru veniturile la buget in acest an sunt exagerat de optimiste.

"Politica fiscala trebuie elaborata pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, iar autoritatile ar trebui sase concentreze pe bugetul din 2009, nu pe cel din 2008", a spus reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, Albert Jaeger.



De altfel, el apreciaza ca proiectiile Guvernului pentru veniturile bugetare pentru intregul an 2008 ar putea fi cu 1-1,5% din PIB peste nivelul estimat de FMI, respectiv cu 6-8 miliarde lei.



Proiectiile bugetare pe acest an prevad atingerea unor venituri echivalente cu 39,3% din PIB, dupa ce in 2007 s-au incasat la buget sume echivalente cu mai putin de 32% din PIB.



In ciuda rectificarii bugetare recente, exista inca motive ca autoritatile sa tinteasca un deficit bugetar mai mic, a mentionat Jaeger. De asemenea, FMI vede riscuri la adresa deficitului bugetar si in contextul apropierii alegerilor din acest an.



In privinta politicii fiscale de anul trecut, FMI considera ca a fost una expansionista si prociclica, iar pentru acest an sugereaza tinteaza tintirea unui deficit bugetar de sub 2% din PIB.



Legea bugetului aprobata de Parlament prevede pentru 2008 un deficit bugetar de 2,7% din PIB, insa Guvernul s-a angajat sa taie din cheltuieli pentru a reduce deficitul.



FMI recomanda, de altfel, Guvernului sa respinga orice propunere de crestere a cheltuielilor bugetare sau de reducere a veniturilor, a mai spus Jaeger.



Romania bate pasul pe loc



Jaeger a declarat si ca Romania a facut anul trecut foarte putine progrese in reformele structurale, in special in ceea ce priveste piata muncii si reglementarea mediului de afaceri, care sunt foarte importante pentru cresterea sustenabila a economiei.



Astfel, Romania este cu mult in urma altor tari din Uniunea Europeana in materie de reglementare a mediului de afaceri si a pietei muncii, a mentionat Jaeger. Or, evolutia mediului de afaceri este fioarte importanta pentru cresterea economica sustenabila in Romania, considera reprezentantii FMI.



Referitor la evolutia macroeconomica a Romaniei, principalele doua motive de ingrijorare ale FMI vizeaza, de altfel, eventuale adanciri ale dezechilibrelor macroeconomice si riscurile de propagare a turbulentelor aparute pe pietele financiare internationale.



FMI mai apreciaza ca economia Romaniei ar putea fi afectata de problemele din piata financiara internationala prin doua canale. Primul canal de propagare ar putea fi cel financiar, poentru ca Romania s-ar putea confrunta cu dificultati in conditiile in care finantarea externa s-a scumpit si nu va mai fi la fel de accesibila.



Al doilea canal detectat de FMI este cel comercial, care poate afecta cresterea economica a Romaniei. Totusi, cererea externa pentru bunuri romanesti a avut anul trecut o evolutie favorabila, in ciuda faptului ca economiile partenerilor comerciali ai Romaniei au crescut intr-uun ritm mai lent, a comentat Jaeger.



BNR ar putea majora din nou dobanda cheie pentru a-si atinge tinta de inflatie din 2009



In alta ordine de idei, reprezentantul FMI considera ca ar putea fi nevoie de noi inaspriri ale politicii monetare, respectiv de noi majorari ale dobanzii cheie, pentru a readuce inflatia pe o panta descendenta, care ar putea sa reintre in intervalul tintit de BNR in 2009.



"BNR a raspuns deja presiunilor inflationiste prin majorari ale dobanzii de politica monetara, insa ar putea fi nevoie de noi inaspriri pentru temperarea inflatiei", a spus Jaeger.



"Credem ca inflatia poate reintra in intervalul tintit de BNR, daca este ajutata si de politica fiscala", a adaugat el.



Banca centrala si-a ratat anul trecut tinta de inflatie de 4% plus sau minus 1%, fixata pentru decembrie 2007, iar in prezent inflatia a sarit cu mult din tinta pentru acest an, de 3,8%, incadrata de asemenea de un interval de plus sau minus 1%.



Oficialii BNR nu sunt, de altfel, prea optimisti nici pentru acest an, estimand o inflatie anuala de 5,9% pentru decembrie 2008, cu peste un punct procentual peste marja superioara a intervalului de 2,8-4,8% care incadreaza tinta de inflatie.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 875 ori