Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI: Salariile din estul Europei vor ajunge la nivelul celor din vest

FMI: Salariile din estul Europei vor ajunge la nivelul celor din vest

Politicile fiscale severe vor conduce la cresteri salariale moderate, insa, in timp, salariile din tarile est europene vor ajunge la nivelul celor din vest, potrivit unui raport al Fondului Monetar International. 

De asemenea, daca aceasta majorare a salariilor va fi justificata de cresterea productivitatii in productie, nu va afecta competitivitatea si nu va descuraja investitorii, se arata in raportul publicat pe site-ul FMI.

Pentru 2010, institutia internationala estimeaza o crestere economica de 3,3 la suta, in special datorita exporturilor si a consumului intern.

Totusi, spun analistii FMI, Europa emergenta nu se poate intoarce la vechiul model de crestere, care a creat dezechilibrea mari in anii 2000, ci trebuie sa se bazeze pe investitii in domeniile de productie, nu in imobiliare sau sectorul bancar.

Pentru a atinge o crestere economica sustenabila, sectorul privat din tarile din estul Europei trebuie sa gaseasca noi piete pentru exportul bunurilor si serviciilor, ceea ce inseamna ca trebuie restructurata economia.

Deocamdata, fluxurile de capital dinspre tarile bogate vor fi reduse, avand in vedere ca bancile vestice se lupta sa-si refaca bilanturile contabile, iar riscurile mari presupuse de pietele din est nu mai sunt atat de atractive.

Potrivit expertilor FMI, politicile macroeconomice echilibrate si restrictionarea salariilor ar putea preveni supraincalzirea survenita in anii 2004 - 2008. De asemenea, autoritatile ar trebui sa implementeze politici fiscale prin care sa economiseasca bani in perioadele de crestere, in loc sa majoreze cheltuielile si salariile bugetarilor.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1416 ori
Citeste mai multe desprefmi salarii loc munca