Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FMI Salariul minim pe economie din Romania va creste "semnificativ" in 2014

FMI Salariul minim pe economie din Romania va creste "semnificativ" in 2014


Salariul minim pe economie va creste semnificativ in 2014, in Romania, dar va ramane scazut in comparatie cu nivelul salariului minim din alte tari din regiune, se arata intr-un raport al Fondului Monetar International (FMI) publicat marti.

O crestere a salariului minim de la 800 de lei (aproximativ 180 de euro), cat a fost in 2013, la 900 de lei, este planificata sa aiba loc in doua trepte, respectiv pana la 850 de lei, de la 1 ianuarie 2014, proces care a avut deja loc, si pana la 900 de lei, de la 1 iulie 2014.

Salariul minim din Romania este al doilea cel mai scazut din regiune, dupa cel din Bulgaria (158 de euro), cu aproximativ 50% mai mic decat in alte state emergente ale Uniunii Europene, cum ar fi Croatia, Polonia si Slovacia. Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor in Romania este cu aproximativ 40% mai mic decat in cele trei tari amintite.

Pana in prezent, majorarile salariului minim au avut un impact limitat asupra competitivitatii si a salariilor acordate la nivel national. In pofida unei majorari cu 10% a salariului minim in 2013, salariile medii din mediul privat au crescut cu numai 3,3%.

O crestere abrupta a salariului minim ar putea pune in pericol optiunile de angajare pentru cei slab pregatiti, pentru cei care au un contract de munca pe termen scurt, dar si pentru lucratorii tineri.

Avand in vedere faptul ca Romania se confrunta cu o rata crescuta a somajului in randul tinerilor (in medie de 23,2% in primele noua luni ale lui 2013) si in conditiile cresterii numarului de contracte de munca pe termen nelimitat, ca urmare a modificarilor aduse Codului Muncii (de la 8,2% din totalul contractelor de munca incheiate in 2012, la 8,4% in 2013), un nivel mai ridicat al salariului minim ar putea sa aiba consecinte negative pentru rata angajarilor. Rata somajului a crescut pana la o medie de 7,3% in 2013, fata de 7% in 2012.

Potrivit documentului citat, se estimeaza ca impactul cresterii salariului minim asupra fiscalitatii va fi mixt. Pe de o parte, un salariu minim mai mare ar putea duce la o pondere mai mare a contributiilor la asigurarile sociale, in timp ce fondul de salarii din sectorul public este preconizat sa creasca cu 100 de milioane de lei, iar profitabilitatea firmelor din sectorul privat ar putea fi afectata in mod negativ, cu implicatii in ceea ce priveste colectarea impozitului pe profit.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2089 ori