FMI, surprins de reducerea TVA la alimentele de baza

Miercuri, 20 Octombrie 2010, ora 14:01
1352 citiri
FMI, surprins de reducerea TVA la alimentele de baza

Decizia de reducere a TVA la alimente i-a luat prin surprindere pe reprezentantii Fondului Monetar International aflati la Bucuresti, care spun ca hotararea Parlamentului este suverana, dar ca decizia va trebui analizata pentru a se vedea consecintele aplicarii ei la nivel macroeconomic, potrivit Newsin. 

"Deciziile Parlamentului sunt suverane in fiecare stat. Nimeni nu poate sa intervina in acest sens. Daca aceasta (reducerea TVA la alimente, n.r.) va intra in efectivitate, in mod cert vom discuta care sunt consecintele ei.

Trebuie vazut care sunt consecintele unei asemenea legi, daca ea va intra in vigoare, cand va intra in vigoare, cum va produce efectele si sigur vom lua o decizie in acest sens", a declarat reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu.

Intrebat daca s-a discutat de reducerea cotei de impozitare, Tanasescu a precizat ca "aceasta alternativa nu a fost luata in discutie pana in prezent". De asemenea, Tanasescu a spus ca noul acord va fi cel mai probabil unul de tip precautionary stand-by.

"Viitorul acord va fi probabil negociat la inceputul anului viitor. Pana in momentul de fata, cred ca mai curand un acord de tip precautionary stand-by o sa avem in vedere. In ce priveste suma, nu am discutat acest aspect.

Probabil ca in momentul in care vom finaliza discutiile vom sti si suma care va fi convenita", a declarat Tanasescu.

Deputatii au adoptat marti in plen un proiect de lege apartinand PSD si PNL si care stabileste reducerea TVA la 5% pentru alimentele de baza, dar si un proiect de lege care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei, in favoarea legilor votand inclusiv ministrii Ioan Botis si Elena Udrea.

Actul normativ adoptat marti cu unanimitatea deputatilor prezenti - 290 voturi - vizeaza modificarea Codului fiscal si prevede aplicarea cotei reduse de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de paine, carne, lapte, ulei vegetal si zahar, precum si pentru livrarea locuintelor ca pare a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

In punctul de vedere transmis, Executivul a aratat ca nu sustine aceasta initiativa legislativa. O alta initiativa legislativa care a fost adoptata marti, cu 286 voturi favorabile, doua voturi "impotriva" si doua abtineri, apartine democrat-liberalului Mircia Giurgiu si prevede modificarea Codului fiscal in vederea neimpozitarii pensiilor sub 2000 lei.

#alimente, #baza, #de, #fmi, #tva , #stiri FMI